Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Corina Fusu, în discuţie cu oficialii prezenţi la Conferinţa Internaţională de la Vilnius

|versiune pentru tipar||
PL / 11 mai 2012
Partidul Liberal

Deputata Corina Fusu a participat la Conferinţa Internaţională “Rolul parlamentarilor în consolidarea democraţiilor în Europa de Est — calea spre societăţile democratice”, desfăşurată la Vilnius, Republica Lituania, pe data de 3 mai a.c. În cadrul reuniunii vicepreşedintele Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media a susţinut un discurs despre oportunităţile de dezvoltare democratică în Republica Moldova.

Participanţii la conferinţa organizată de Forul Parlamentar pentru democraţie au semnat şi o declaraţie, în care, între altele se menţionează susţinerea eforturilor Republicii Moldova în desfăşurarea reformelor democratice, fiind reiterat apelul către Federaţia Rusă de a-şi retrage forţele armate de pe teritoriul Republicii Moldova.

În contextul desfăşurării Conferinţei Internaţionale de la Vilnius, deputata Corina Fusu a avut întrevederi cu o serie de oficiali prezenţi la reuniune, între care senatorul american John McCain, europarlamentarul Vytautas Landsbergis, membru al Consiliului de conducere al Forului Parlamentar al Comunităţii Democraţiilor, deputatul Emanuelis Zingeris, Preşedintele Forului Parlamentar pentru democraţie, liderul opoziţiei din Federaţia Rusă Boris Nemtsov, precum şi cu fostul conducător al Republicii Belarus independente de după destrămarea URSS, Stanislav Shushkevich.

Declaraţia de la Vilnius a Forului Parlamentar pentru Democraţie

Noi, participanţii Forului Parlamentar pentru Democraţie, întruniţi la conferinţa internaţională “Rolul Parlamentarilor în consolidarea democraţiilor în Europa de Est — calea spre societăţile democratice”;

comemorând ziua de 3 mai care reprezintă Ziua Constituţiei în Republica Lituania şi Republica Polonă, care marchează declaraţia de la 3 mai 1791 a Constituirii Uniunii Polono-Lituaniene şi Ziua Independenţei Mijloacelor Media;

recunoscând democraţia ca un ideal recunoscut pe larg, precum şi un scop bazat pe valori comune, împărtăşite de oamenii din lumea întreagă;

exprimând aderarea noastră comună la valorile şi principiile fundamentale, expuse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Agenda pentru Democratizare, prezentată de către Secretarul General al ONU la cea de-a 51-a sesiune a Adunării Generale a ONU şi alte instrumente relevante ale dreptului internaţional; exprimând deplina noastră susţinere pentru obiectivele expuse în Declaraţia de la Varşovia privind instituirea Comunităţii Democraţiilor şi declaraţiile şi documentele ulterioare ale acesteia;

împărtăşind obiectivele de consolidare a democraţiei ale Naţiunilor Unite, Uniunii Interparlamentare, Uniunii Europene, a Adunării Parlamentare EURONEST, Adunării Parlamentare Mediteraneene şi ale multor alte organizaţii regionale, internaţionale şi non-guvernamentale;

confirmând ca Forul Parlamentar al Comunităţii Democraţiilor este o coaliţie de parlamentari şi foşti parlamentari aleşi în mod democratic care gîndesc similar şi care sunt determinaţi să coopereze pentru a consolida democraţia;

evocând documentele adoptate de Comunitatea Democraţiilor — Declaraţia de la Vilnius ce instituie Forumul Parlamentar al Comunităţii Democraţiilor (12 martie 2010), Declaraţia de la Washington (15 septembrie 2010) şi Declaraţia de la Tbilisi (20 Mai 2011), precum şi următoarele rezoluţii: Rezoluţia pentru nominalizarea lui Liu Xiaobo pentru Premiul Nobel pentru Pace ( 12 martie 2010), Rezoluţia privind situaţia din Georgia (12 martie 2010), Rezoluţia pentru susţinerea mişcării pro-democratice din Cuba (12 martie 2010), Rezoluţia Finală a Forumului Parlamentar de la întâlnirea de la Cracovia (3 iulie 2010), Rezoluţia ce cheamă la îmbunătăţirea situaţiei politice şi a societăţii civile din Bielorusia (3 iulie 2010), Rezoluţia ce cheamă la îmbunătăţirea situaţiei politice din Ucraina (3 iulie 2010), Rezoluţia pentru susţinerea mişcării pro-democratice din Cuba (3 iulie 2010), precum şi documentele adoptate la întâlnirea de nivel înalt de la Vilnius “Calea spre Democraţie: Rolul Forului Parlamentar pentru democraţie” (30 iunie 2011);

salutând stabilirea Forumului Tinerilor Lideri pe parcursul Zilelor Democraţiei din Vilnius 23 iunie 2010 care reprezintă tinerii lideri din cadrul Comunităţii Democraţiilor pentru a asigura reprezentarea tinerilor la fiecare nivel al Comunităţii Democraţiilor, inclusiv la întâlnirile ministeriale şi de lucru.

A adoptat următoarele:

  1. Confirmăm angajamentul nostru pentru consolidarea şi apărarea normelor şi instituţiilor democratice din lumea întreagă;
  2. Condamnăm regimurile autoritare şi totalitare pentru suprimarea constantă şi sistematică a drepturilor omului, ca practici ce separă aceste regimuri de Comunitatea Democraţiilor;
  3. Exprimăm suportul pentru membrii ce se află în opoziţie în statele autocratice şi totalitare din întreaga lume;
  4. Condamnăm guvernarea ucraineană pentru deţinerea şi desfăşurarea procesului de judecată pe motive politice ale liderului din opoziţie, Iulia Timosenko;
  5. Îndemnăm conducerea ucraineană la un tratament uman faţă de Iulia Timosenko precum şi la garantarea dreptului acesteia la primirea asistenţei medicale peste hotare;
  6. Încurajăm Comunitatea Democraţiilor să monitorizeze în mod constant statutul proceselor democratice în Ucraina;
  7. Susţinem nominalizarea lui Ales Beliatsky pentru Premiul Nobel pentru Pace, recunoscând rolul acestuia în ajutarea familiilor prizonierilor politici din Bielorusia;
  8. Condamnăm regimul bielorus pentru persecutarea şi deţinerea membrilor din opoziţia politică;
  9. Îndemnăm autorităţile bieloruse să permită partidelor politice şi grupurilor societăţilor civile să se întrunească public şi să aibă acces la mijloacele media independente;
  10. Îndemnăm autorităţile bieloruse să elibereze membrii opoziţiei din detenţie şi să nu efectueze torturarea acestora.
  11. Exprimăm suportul nostru pentru UE şi SUA pentru impunerea unor sancţiuni mai drastice pentru a mări presiunea asupra regimului bielarus ca acesta să implementeze reformelor democratice interne şi să elibereze deţinuţii politici din Bielorusia.
  12. Chemăm autorităţile bieloruse să desfăşoare viitoarele alegeri parlamentare în conformitate cu standardele şi normele definite de OSCE şi să fie monitorizate de observatori internaţionali.
  13. Regretăm profund alegerile Prezidenţiale şi Parlamentare recente din 2011–2012 care au fost exercitate într-un mod necorespunzător şi incompatibil cu standardele democratice şi care ştirbesc legitimitatea instituţiilor şi amână dezvoltarea unei democraţii adevărate şi corecte;
  14. Credem cu certitudine ca poporul Federaţiei Ruse va trăi într-o societate democratică şi va beneficia de un spectru complet de liberţii civile şi politice în viitorul apropiat;
  15. Sperăm în îmbunătăţirea relaţiilor politice între societăţile democratice şi guvernarea Federaţiei Ruse în cazul când d-nul Vladimir Putin va dori să iniţieze reforme democratice;
  16. Susţinem eforturile Georgiei şi Republicii Moldova în înaintarea reformelor democratice şi reiterăm apelul pentru Federaţie Rusă să-şi retragă forţele armate de pe teritoriul Georgiei şi Republicii Moldova.
  17. Exprimăm preocuparea profundă pentru lipsa dezvoltării instituţionale şi democratice din Congo, precum şi încălcarea gravă a drepturilor omului;
  18. Chemăm la îmbunătăţirea situaţiei politice şi a drepturilor omului din Republica Congo;
  19. Chemăm Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii să nu fie complezenţi, dar vigilenţi în prevenirea consolidării puterii a preşedintelui Republicii Congo, Mr. Joseph Kabila, putere care a rezultat din procesul electoral fraudulos din noiembrie 2011.

Sursa: www.pl.md

PL solicită declararea zilei de 16 mai zi de doliu naţional şi convocarea şedinţei speciale a Parlamentului Conferinţă ştiinţifică: Două sute de ani de ocupaţie, văzuţi de studenţi şi liceeni