Alegerile parlamentare din 2019 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Lumina demnităţii noastre: Mii de lumânări în memoria victimelor ocupaţiei ruseşti, aprinse în Piaţa Marii Adunări Naţionale

|versiune pentru tipar||
PL / 17 mai 2012 | 
Partidul Liberal

Zeci de mii de lumânări au fost aprinse în seara zilei de ieri în Piaţa Marii Adunări Naţionale în memoria victimelor ocupaţiei în cadrul unui miting de doliu organizat de PL cu ocazia comemorării a 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Ţarist. Totodată, tinerii liberali au scris pe asfaltul din Piaţa Marii Adunări Naţionale cu candele roşii “1812 — 200 ani de ocupaţie rusescă”. În acest scop au fost folosite 2012 candele roşii, culoarea roşie fiind simbolul sângelui nevinovat vărsat în perioada ocupaţiei.

În faţa mulţimii au rostit discursuri Mihai Ghimpu, Preşedintele PL, Dorin Chirtoacă, Prim-vicepreşedintele PL, Corina Fusu, Preşedinta Organizaţiei Femeilor Liberale, vicepreşedinte PL, Gheorghe Şalaru, Preşedintele Filialei Teritoriale Căuşeni a PL, Profesorul universitar Anatol Petrencu, vicepreşedinte PL, Andrei Păvăloi, reprezentantul Tineretului Liberal, scriitorul Nicolae Dabija.

Mihai Ghimpu a menţionat că adevărul a fost şi rămâne a fi unul singur — “am fost ocupaţi şi punctum. Nimeni nu va reuşi să înlocuiască acest adevăr”. Potrivit Preşedintelui PL, este condamnabil faptul că tancurile ruseşti stau deja de 200 de ani în cetatea lui Ştefan cel Mare. “Rusia, recunoaşte ocupaţia — aceasta rămâne principala insistenţă a noastră. Păcat că sloganul Imperiului Rus «Ocupă şi dezbină» este şi sloganul unor partide politice de la noi care folosesc tragedia naţională pentru a obţine puterea. Ei vin pe seama sărăciei oamenilor pentru a se îmbogăţi”, a precizat Mihai Ghimpu.

Şi prim-vicepreşedintele PL Dorin Chirtoacă s-a referit la nedreptatea istoriei, care continuă să macine poporul nostru. “Din păcate nu noi ne alegem istoria. Un popor care nu-şi cunoaşte istoria nu are viitor, iar cine nu-şi cunoaşte istoria riscă să o repete”, a spus Dorin Chirtoacă. Potrivit Primarului capitalei, conştiinţa naţională este elementul cheie pentru afirmarea noastră ca neam, inclusiv în marea familie europeană, iar de alegerea făcută de noi depinde dacă cetăţenii Republicii Moldova vor rămâne în umilinţă sau vor avea un viitor european.

Istoricii Anatol Petrencu şi Andrei Păvăloi au vorbit în cadrul mitingului despre contextul istoric în care s-a produs anexarea Basarabiei la Imperiul Ţarist, referindu-se şi la consecinţele acestui rapt.

Gheorghe Şalaru şi-a exprimat nedumerirea în legătură cu faptul că într-o zi de doliu pe alocuri se aud chiote de veselie, “pe alocuri chiar oficiale”.

Deputata Corina Fusu s-a declarat mândră de faptul că pentru prima dată în istorie românii moldoveni au reuşit să se adune în Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru a aprinde “făclii ale memoriei şi demnităţii noastre, care vor dăinui veşnic”. “Am pierdut multe şanse în ultimii 20 de ani, dar Dumnezeu este bun cu noi şi ne mai dă azi o şansă”, a spus Corina Fusu.

La finalul mitingului, au fost aprinse mii de lumânări în memoria victimelor ocupaţiei, care ulterior, în dangăt de clopot, au fost lăsate pe parapetul din preajma Pietrei comemorative din faţa Guvernului, creând un “perete luminos” în memoria victimelor. Moderatorul mitingului, deputatul Valeriu Saharneanu a menţionat că strămoşii vor vedea din Ceruri această lumină, lumina demnităţii, verticalităţii şi a libertăţii noastre.

La eveniment au participat câteva mii de cetăţeni veniţi din diferite localităţi ale Republicii Moldova , care au purtat în piept tricolor în doliu şi au afişat bannere cu mesajul “Rusia, recunoaşte ocupaţia!”, “200 de ani de ocupaţie”, “A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominaţiei ruseşti” (M. Eminescu).

Departamentul Comunicare şi Imagine al PL

Discursul Preşedintelui PL Mihai Ghimpu rostit la mitingul de comemorare a 200 de ani de ocupaţie rusească

Bună seara şi Hristos a înviat, stimaţi prieteni!

“Rusia, recunoaşte ocupaţia” a fost şi rămâne insistenţa, cerinţa noastră. Ei spun “Nu, noi v-am eliberat!”, noi le spunem “1812 — 200 de ani de ocupaţie rusească”. Aceste lumânări sunt aprinse în memoria tuturor celor care au murit ca patrioţi ai acestui pământ şi ai anilor când acest pământ era Moldova lui Ştefan cel Mare.

Ei spun “eliberare”, noi din nou spunem ocupaţie, dovadă sunt tancurile ruseşti timp de 178 de ani pe pământul Basarabiei, în Cetatea lui Ştefan cel Mare, la Tighina şi 200 de ani astăzi, pe teritoriul de dincolo de Nistru, dovadă este moartea lui Vadim Pisari de anul acesta, în zile paşnice, în zile democratice, produsă de un soldat străin, care a împuşcat ca pe timpuri, fiindcă niciodată nu ne-au considerat oameni, un popor care au aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii Federaţiei Ruse.

“Ocupă şi dezbină!”, iată politica principală a Imperiului Rus, începând încă în perioada semnării Tratatului de la Luţk, semnat de Petru I şi Dmitrie Cantemir, care credea săracul că Rusia va ajuta ca poporul să devină liber şi n-a prevăzut că asta a fost intenţia lor să lărgească Imperiul Ţarist şi să nu le încurce Imperiul Otoman. “Ocupă şi dezbină!” este şi sloganul unor politicieni, unor partide politice, care folosesc tragedia naţională, care se folosesc de faptul că cetăţenii acestui mult pătimit pământ nu cunosc istoria şi vin pe seama sărăciei lor ca să obţină puterea, iar puterea să le aducă banul. Nu-i doare, nu i-a durut şi n-o să-i doară pe aceşti “patrioţi”, ei sunt neghina poporului nostru şi datoria noastră este să ajutăm ca lumea să nu-i asculte, să nu-i voteze, ci să-i blameze şi să-i trimită în imperiul care îi conduce şi le spune “Dezbinaţi, ocupaţi, conduceţi!”.

Aţi auzit în seara asta şi cunoaşteţi că Imperiul sovietic pretindea înainte de a ocupa la 28 iunie 1940 acest teritoriu că acest teritoriu aparţinea Rusiei. Vreau să vă spun Dvs., iar lor, celor de la Moscova, să le amintesc că Petru I, împăratul Rusiei moderne, a recunoscut acest pământ al Ţării Moldovei în Tratatul de la Luţk. Şi atunci ne întrebăm de unde apar pretenţiile dacă avem document semnat de ei. Cu atât mai mult că pe acest teritoriu n-a existat şi nici nu s-a vorbit în limba Imperiului Otoman.

Noi, aştia mai în vârstă, toţi am învăţat scriitorii clasici, dar ei, ocupanţii nu spun că timp de 106 ani, pe pământul Basarabiei, cât a fost Rusia Ţaristă, n-am avut niciun vers, nicio poezie scrisă de scriitorii noştri. Şi dacă n-ar fi fost plecaţi basarabenii peste Prut n-am fi avut clasicii noştri, născuţi pe acest pământ. Iată adevărul! N-am avut o şcoală cu predare în limba română, aministraţia era în limba rusă, totul. Aceasta înseamnă eliberare?!

Ruşine unora de la noi care ştiu că limba e română, că în aceste trei principate care au format România locuiau români, şi ei acum umblă ca nişte slugi. Aţi văzut cum umbla din urma mea unul şi spunea “N-ai să ajungi speaker, n-ai să ajungi speaker!” şi i-am spus “Eu nu mă tem, domnule!”. Aţi înţeles de ce nu am ajuns Preşedintele Parlamentului? E una când eram Preşedinte de Parlament şi alta când doar Preşedinte de partid. Iată politica Rusiei făcută cu mâinile politicienilor noştri.

Încă un răspuns pentru politicienii noştri. Istoricul rus Leon Casso, ministrul rus al învăţământului, care în cartea sa a recunoscut că în Basarabia locuiesc români şi limba-i română, scria: “În 1806, am crezut că vom cuceri cele două Principate fără lupte şi că vom organiza din ele patru guvernăminte ruse. Împrejurările ne-au silit, până la sfârşit, să ne mulţumim cu un câştig mult mai modest. Din ceea ce am dobândit, am alcătuit provinciile (oblasti — în slavă) Rusiei”. Această extindere a însemnat pentru Rusia o apropiere de Peninsula Balcanică, cu putinţa de a sta cu un picior solid la Dunăre, pentru a se “putea întinde în viitor mai departe în paguba imperiului turcesc, potrivit dorinţei politicii Ecaterinei a II-a”. Despre noi — nicio vorbă, pe noi nu ne considerau oameni. Suferinţele noastre pe ei nu-i interesau.

Un ofiţer rus Zaşciuk, în 1863 spunea: “Moldovenii sunt un popor paşnic şi liniştit care până astăzi nu poate uita anii îndelungaţi de robie; trecutul lui trist deopotrivă se reflectează în legendele populare, în credinţele lui şi vibrează în cântecele pline de durere şi fără de sfârşit, ca şi veacurile lungi de suferinţă”. Erau şi ruşi care înţelegeau cât de mult suferă acest popor.

Mitropolitul Veniamin Costachi, exprimându-şi durerea ocupaţiei Basarabiei a spus: “Vulturul Uralului îşi înfrânsese adânc ghearele blestemate în trupul sângerând al Moldovei şi nu mai putea fi înduplecat de a slobozi prada de la Prut”.

Iată, stimaţi prieteni, că noi am reuşit ceea ce credea Mitropolitul şi mulţi moldoveni de atunci că nu vor reuşi. În 1918, pentru prima dată, a fost scoasă Basarabia din ghearele Imperiului Rusesc. Că-i sovietic, că-i ţarist, el este Imperiul Rusesc. Şi astăzi, o dovadă în plus că noi am continuat această luptă, începută în anii 88–89, şi ne-am rupt încă o dată din aceste gheare care ne-au înhăţat în 1940 şi după război. Însă, pe acest pământ, dincolo de Nistru, sunt moldovenii noştri, care au suportat mai mult decât noi şi cred că este de datoria noastră să ajutăm ca şi aceşti cetăţeni să devină liberi şi să construiască viaţa împreună cu noi, ajungând în marea familie europeană.

Eu am găsit un argument care confirmă politica rusească de azi, începând cu intenţiile lui Petru I şi ale Ecaterinei. Mareşalul rus Rumianţev, adresându-se populaţiei Moldovei privind alipirea acestui Principat la preaînaltul stat al împărătesei a toată Rusia i-a asigurat pe moldoveni de integritatea ţării lor, dar numai “ca aparţinând imperiului şi maiestăţii împărăteşti”. Cât de bine sună şi astăzi aceste cuvinte. Iată asta e politica Federaţiei Ruse. Dacă sunteţi stat neutru, dacă sunteţi sub conducerea noastră ca stat independent, atunci aveţi un stat integru. Dacă nu ascultaţi de noi şi luptaţi pentru limbă, alfabet, tricolor, dreptate, adevăr, atunci nu-i integritate. Iată care este adevărul şi care coincide suta de procente cu vorbele lui Rumianţev. Nu i-a reuşit nimănui să înăbuşe libertatea şi libertatea pe care am cucerit-o noi, chiar dacă nu este deplină, noi vom cuceri-o. Şi nu prin laşitate, nu prin cedări, dar prin dorinţa şi lupta noastră de a trăi împreună într-un stat aşa cum ni l-a dat Dumnezeu.

Eu vă mulţumesc foarte mult tuturor celor care aţi venit în seara aceasta să comemorăm această dată. Este pentru prima dată în istoria de la 1812 când noi avem posibilitatea să spunem adevărul că am fost ocupaţi şi punctum şi nimeni n-o să reuşească să înlocuiască acest adevăr tragic, dureros pentru noi. În afară de această zi, 16 mai, dureroasă pentru noi, pentru alţii e şi zi de naştere, a dat Dumnezeu şi bucurie în această zi mamelor, îi felicit pe toţi născuţi astăzi, e un semn bun şi înseamnă moartea Imperiului. Totodată, avem şi o ştire nu prea plăcută. S-a stins din viaţă, a plecat dintre noi Maria Bieşu, primadona Operei Naţionale şi rog un minut de reculegere. Mulţumesc.

De ce ne-am adunat la această oră? Poate vor vedea şi vor simţi cei care consideră că ne-au eliberat, şi străini, şi de-ai noştri, aceste lumânări aprinse în memoria celor care au murit în urma regimului de ocupaţie, fiindcă ziua nu văd, n-aud, nu citesc cărţi şi eu cred că acest an este ultimul în care numai noi, cei care am pornit lupta pentru renaştere naţională, ţinem la acest pământ, la aceşti oameni care au suferit.

E puţin a spune ruşine şi laşitate celor care sunt departe de suferinţele poporului, chiar e o crimă şi sper ca aceasta se va întâmpla ultima dată în acest an, iar începând cu anul viitor, cei cărora le-a încredinţat puterea poporul vor lumina, aşa cum luminează astăzi aceste lumânări în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Fiindcă poporul nostru merită şi nu mai există un popor pe acest pământ care să fi suferit cât a suferit poporul nostru, să treacă prin atâtea războaie. Ba Imperiul Habsburgic, ba Imperiul Austro-ungar, ba Imperiul Otoman, ba Imperiul rus, ba Imperiul sovietic, ba Imperiul transnistrean. Cine n-a vrut a trecut pe pământul acesta.

E păcat să nu aprinzi o lumânare fiindcă popor înseamnă şi tatăl tău, şi mama ta, şi bunicul tău, şi bunica ta, şi străbuneii tăi, şi fraţii tăi şi cei care au acelaşi sânge şi durere în inimă. Chiar dacă unii fac păcate că nu cunosc această istorie, dar o fac din cauză că toată conducerea a fugit de adevăr, s-a temut.

Un popor poate fi stimat doar atunci când are conducători deştepţi şi care conduc cu demnitate poporul său spre bine, spre libertate.

Vă mulţumesc foarte mult şi vă rog să aprindeţi lumânările pe care le aveţi în memoria celor care au suferit după anii 1812, 1940, chiar şi în memoria celor care au murit în războiul de pe Nistru, în memoria lui Vadim Pisari şi ai tuturor celor care au opus rezistenţă ocupanţilor. Să ridicaţi lumânările în sus să se vadă şi de la Guvern, şi de Preşedinţie, şi de la Parlament, şi de la Moscova, şi de la Bucureşti. Îmi pare rău că nici Bucureştiul astăzi n-a aprins în Ţara în care s-au unit toţi românii o lumânare în memoria moldovenilor care au stat la baza fondării Statului Român.

Vă mulţumesc!

Discursul Prim-vicepreşedintelui PL Dorin Chirtoacă, rostit la mitingul de comemorare a 200 de ani de ocupaţie rusească

Domnule preşedinte,
Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor,
Stimaţi colegi,

La 16 mai 1812 a avut loc un negoţ, un act de vânzare — cumpărare între două imperii — Imperiul Otoman şi Imperiul Ţarist. Din acel moment, de când a fost semnat actul de vânzare — cumpărare, această palmă de pământ dintre Prut şi Nistru, cu teritoriile din sud şi cele din Nord, sudul Basarabiei şi nordul Bucovinei, se află într-o situaţie complicată şi nedreaptă. Timp de 200 de ani, cu foarte puţine ocazii s-a spus adevărul, până şi astăzi o parte din societate consideră că nimic ieşit din comun nu s-a întâmplat la 16 mai 1812. Nu cunosc, nu ştiu, nu îşi pun problema şi respectiv consideră că pentru a trăi mai bine trebuie să facem altceva.

Dar lucrurile nu stau aşa. Un popor care nu îşi cunoaşte trecutul nu are viitor, iar cine nu ştie istoria riscă să o repete. Din păcate, de-a lungul istoriei am fost contropiţi de foarte multe ori şi nu am avut posibilitatea să ne alegem singuri soarta. Popoarele păgâne, apoi tătarii, apoi otomanii, apoi Imperiul Ţarist, apoi Imperiul sovietic, toate acestea au venit tăvăluc peste noi, ne-au distrus lanul, obârşia, conştiinţa naţională, obiceiurile şi toate care ne sunt lăsate de la Dumnezeu. Cu mare greutate, totuşi sunt oameni, sunt famiilii, sunt comunităţi care promovează adevărul istoric pentru a ne respecta demnitatea.

Demnitatea nu se vinde şi nu se cumpără. Cu ce drept Imperiul Otoman a transmis Imperiului Ţarist un teritoriu care nu îi aparţinea, pentru că teritoriul dintre Prut şi Nistru făcea parte din principatul Moldovei. Care este baza juridică pentru ca un alt stat, în cazul dat Imperiul Otoman, să se joace cu soarta a sute de mii, a milioane de oameni şi a unui teritoriu, şi cu ce drept Rusia Ţaristă a preluat acest teritoriu, că în toate documentele istorice este scris foarte clar că Ţarul Alexandru I a dat ordin ca să fie ocupat aceste teritoriu şi atunci cum putem vorbi despre eliberare?

200 de ani se încearcă a se vorbi despre eliberarea acestui pământ de sub jugul otoman, după care de sub jugul român. Această nedreptate din păcate şi până în ziua de astăzi ne macină. Ea este speculată de unii care mănâncă şi ei o pâine cum se spune pe româneşte, încearcă şi ei să se manifeste. Societatea noastră nu este dezbinată din cauza adevărului pe care îl promovăm, societatea noastră este dezbinată din cauza necunoaşterii unor lucruri şi din cauza unor politicieni care speculează această necunoaştere, iar pe seama necunoaşterii vor să facă în continuare capital politic, nu mai au mult, nu au cum, că informaţia circulă altfel în ziua de astăzi. De aceea sunt mai mulţi din acei care percep corect lucrurile, nu toţi au curajul să îl spună astăzi, dar veni-va ziua când cu siguranţă fiecare, indiferent de originea etnică, pe teritoriul Republicii Moldova va spune acelaşi lucru pe care îl spunem şi noi acum, că la 1812 Rusia Ţarist ă a ocupat Basarabia şi a creat o situaţie nefavorabilă pentru dezvoltarea acestui ţinut.

Asta nu înseamnă că vrem să trăim în tensiune sau conflict cu ruşii din Moldova, cu ucrainenii sau cu reprezentanţii altor popoare slave, dimpotrivă, cu toţii trebuie să fim uniţi în promovarea acestui adevăr şi în construcţia unor relaţii reciproc avantajoase, bazate pe dezvoltare în Republica Moldova şi Federaţia Rusă. Astăzi, din păcate, doar pe clădirea municipiului a fost coborât în bernă drapelul de stat, tricolorul şi doar la drapelele dumneavoastră din piept sunt prinse panglici negre în semn de doliu. Nu am avut alte asemenea acţiuni nici în municipiul Chişinău, din câte cunosc, nici în afara municipiului şi din păcate nici dincolo de Prut, la Iaşi, la Cluj, la Bucureşti sau în alte oraşe.

Conştiinţa naţională a fiecăruia din noi şi a noastră ca şi comunitate este cheia succesului, afirmării noastre ca naţiune, ca neam, ca popor, care vrem să facem parte din Uniunea Europeană. În uniunea europeană nu sunt pur şi simplu oameni care trăiesc, muncesc şi îşi desfăşoară activitatea de zi cu zi. În Uniunea Europeană sunt naţiuni care îşi apără cu preţul vieţii fiecare cetăţean, libertatea, demnitatea, adevărul istoric şi pământul pe care s-a născut el şi cu strămoşii săi. Acelaşi lucru trebuie să îl facem şi noi. Sunt convins că va veni ziua când toate instituţiile statului din Republica Moldova vor arbora în bernă pe 16 mai, pe 28 iunie, tricolorul în semn de recunoştinţă pentru toţi aceea care au luptat pentru libertate, în semn de doliu pentru toţi aceea care şi-au pierdut viaţa de-a lungul ocupaţiei şi a destinului nostru zbuciumat.

Timp de 2000 de ani şi în special ultimii 200 de ani, noi nu am avut posibilitatea să ne alegem viitorul, să ne croim noi înşine soarta, alţii au făcut-o pentru noi, dar iată că acum, în 2012, suntem la o răscruce de drumuri şi ne putem noi înşine alege soarta şi viitorul — fie că vom merge către Uniunea Euroasiatică Rusia-Belarusi-Kazahstan, fie că vom merge spre Uniunea Europeană şi aici vom avea asigurat viitorul nostru şi a copiilor noştri. Sunt două opţiuni şi două direcţii spre care putem merge, alegerea ne aparţine. Nimeni astăzi nu poate hotărî în locul nostrum. Însă de această alegere depinde dacă vom rămâne în continuare în întuneric, în umilinţă, în desconsiderare, aşa cum a fost timp de 2000 de ani şi în ultimii 200 de ani în special, fie că vom fi în Europa, vom fi liberi şi vom avea posibilitatea să ne dezvoltăm, să creăm un viitor mai bun copiilor noştri, să avem o siguranţă a zilei de mâine, să avem o dezvoltare şi ce ne dorim să avem cel mai mult — prosperitate.

Vă îndemn ca această manifestare de conştiinţă naţională, de demnitate, să ne îndrepte pe o cale dreaptă, o cale a drumului nostru spre Europa, astfel încât într-o bună zi noi cu dumneavoastră, şi dacă nu noi, cei care vin din urma noastră, să fie cetăţeni cu drepturi depline a marii familii europene. Cred că este în puterea noastră, a celor care suntem astăzi la vârsta maturităţii să o facem şi să nu ne lăsăm duşi în minciună, în ispită, de către aceea care fie nu au curajul să spună lucrurilor pe nume, fie speculează în continuare minciuna. Minciuna are picioare scurte, iar adevărul, oricât s-a încercat de-a lungul istoriei să fie ascuns nimănui nu i-a reuşit şi în acest caz nu o să îi reuşească, va ieşi la suprafaţă.

Dreptatea va triumfa, iar noi vom câştiga libertatea.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulţumesc!

Discursul Vicepreşedintelui PL Anatol Petrencu, rostit la mitingul de comemorare a 200 de ani de ocupaţie rusească

Astăzi se împlinesc 200 de ani de la semnarea Tratatului de la Bucureşti prin care Imperiul Otoman ceda, iar Imperiul Rus anexa, o jumătate din Principatul Moldovei, teritoriu numit în 1813 Basarabia.

Toate relele, neîmplinirile, strădaniile de atunci ni se trag. Moldova, intrată împotriva voinţei ei sub stăpânire străină, a fost ruptă din cadrul naţiunii din care făcea parte, a fost exclusă din procesele de modernizare, desfăşurate în Europa Occidentală şi Centrală. Aflate la acelaşi (sau aproape acelaşi) nivel de dezvoltare economică şi socială cu statele vecine, Basarabia ruptă din cadrul Principatului Moldova nu a mai progresat în ritmurile statelor europene. Am rămas în urma acelora cu 100 de ani!

În Rusia ţaristă, cultura, viaţa spirituală, educaţia moldovenilor au fost anihilate şi ele. Către 1917 gubernia Basarabia era cea mai săracă şi subdezvoltată economic în comparaţie cu alte gubernii ale Imperiului ţarist, iar ştiinţa de carte era sub orice nivel.

Oponenţii noştri nu încetează să afirme cum că la 1812 Rusia a “eliberat” Basarabia de sub opresiunea musulmanilor. I-am întrebat, câţi moldoveni creştini au fost convertiţi în islam şi câte minarete au fost ridicate în Basarabia. Întrebaţi-i şi Dvs.

Observaţi, în schimb, care este stilul arhitectural al bisericilor ortodoxe din Basarabia. Este cel rusesc, cu turle în formă de bulbi, asemănătoare cu ceapa. Ce este asta dacă nu o rusificare şi prin impunerea stilului arhitectural rus în pravoslavnica, dar româneasca Basarabie?

Ar fi multe de spus, dar, rezumativ, vreau să Vă amintesc că în Nota ultimativă din 26 iunie 1940, Guvernul sovietic prezenta Basarabia ca fiind un teritoriul al ei, al Rusiei, şi, respectiv, cerea Guvernului român restituirea acestui teritoriu. În anii primei ocupaţii sovietice (1940–1941), precum şi a celei de-a doua ocupaţii (1944–1991), românii basarabeni au avut doar de suferit de pe urma politicii imperiale sovietice. Ni s-au luat pământurile de la sudul şi nordul Basarabiei, ni s-a impus un mod de viaţă străin sufletului nostru.

Represiunile şi teroarea bolşevică nu au avut limite sau raţionamente. Astfel, în iunie 1941, din numita RSS Moldovenească, au fost deportaţi 22 648 oameni (Sursa: V. Pasat, Calvarul. Documentarul deportărilor…, p. 126); în iunie 1944 — mai 1945 din RSSM au fost mobilizaţi cu forţa pe Frontul de Est 257 825 bărbaţi; dintre aceştia pe front au murit 40 592 (sursa: Boris Vizer); în anii 1946–1947 sovieticii au provocat o foamete cumplită, care a dus la moartea a peste 200 000 de oameni, în special — bărbaţi şi copii; a fost “un act de genocid faţă de populaţia băştinaşă a RSSM” (B. Vizer); în noaptea de la 5 spre 6 iulie 1949 sovieticii au expulzat din RSSM 11 149 familii care înglobau 35 050 persoane (V. Pasat, p. 272); la 1 aprilie 1951 sovieticii au deportat încă 723 familii care numărau 2 617 persoane. După această suprasaturare de crime, represiunile brutale au încetinit; a fost, însă, aplicată pe larg o altă metodă, mult mai diabolică decât forţa brută — aplicarea psihiatriei în scopurile anihilării opozanţilor politici, practici perpetuate până la venirea lui Mihail Gorbaciov la putere.

Iată, pe scurt, ce ni s-a întâmplat în cei 200 de ani de dominaţie rusă şi sovietică.

Partidul Liberal consideră că a fost cazul de a declara ziua de astăzi, 16 mai 2012, zi de doliu naţional. Ar fi fost un excelent prilej pentru a demonstra Occidentului, că Republica Moldova vrea cu adevărat să se rupă de trecutul ei colonial şi că sincer doreşte să devină un stat civilizat european, că ea doreşte să ajungă din urmă celelalte state europene, că vrea să se modernizeze, să se occidentalizeze. Conducerea PL, deputaţii, miniştrii, reprezentanţii PL în organele puterii locale, dar şi Tineretul Liberal au depus eforturi susţinute pentru a convinge conducerea RM de a marca această dată şi au realizat un şir de acţiuni în acest sens.

Pe data de 14 mai 2012, principalul eveniment politic din Republica Moldova a fost, fără îndoială, pichetarea Ambasadei Federaţiei Ruse de către Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal. Sute de tineri, îmbrăcaţi în tricouri albe cu inscripţia “1812 ocupaţie”, au comemorat 200 de ani de la anexarea Basarabiei de către Imperiul ţarist. Tinerii au afişat două bannere cu inscripţia “Rusia — recunoaşte ocupaţia!”, “1812 — 200 de ani de ocupaţie”, iar 19 din ei au ţinut fotografii ce reflectă crimele comise de autorităţile ţariste, dar şi sovietice, faţă de populaţia băştinaşă. Astfel, a fost prezentată fotografia lui Constantin Stere, deportat în Siberia de regimul ţarist, fotografia funeraliilor lui Andrei Hodorogea şi Simion Murafa, asasinaţi de soldaţii ruşi în august 1917. Câteva fotografii au demonstrat crimele comise de trupele speciale ale NKVD de dinamitare şi distrugere a clădirilor din Chişinău şi alte oraşe în perioada lunii iunie 1941, la retragere (tactica “pământului ars”). Mai multe fotografii au prezentat basarabenii în Gulag. Şi astăzi Rusia este prezentă pe teritoriul Republicii Moldova prin forţele militare prezente la Tiraspol, prin muniţiile de la Colbasna, prin numiţii “pacificatori” pe Nistru, prin susţinerea directă a regimului separatist de la Tiraspol.

Iată de ce, în încheiere, consider că nu trebuie să obosim să cerem retragerea trupelor ruseşti de pe teritoriul Republicii Moldova, aşa cum s-au angajat s-o facă la Stambul în 1999, să-şi retragă muniţiile şi numiţii “pacificatori”.

Vă mulţumesc pentru atenţie!

Discursul Vicepreşedintei PL Corina Fusu, Preşedinta Organizaţiei Femeilor Liberale, rostit la mitingul de comemorare a 200 de ani de ocupaţie rusească

Iubiţi fraţi şi surori,

Astăzi, 16 mai 2012, este zi de doliu. Este ziua în care comemorăm 200 de ani de ocupaţie rusească. Dar, totodată, această zi pe mine personal mă umple şi de mândrie pentru faptul că pentru prima oară aici, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, ne-am întâlnit împreună cu Dvs. şi am aprins aceste făclii, făclii ale memoriei şi demnităţii noastre care va dăinui veşnic. Vă mulţumesc pentru faptul că după o zi de muncă am reuşit să venim aici ca să comemorăm împreună această zi, ca să-i comemorăm pe toţi cei care s-au jertfit pentru ca noi astăzi să ne putem întâlni.

Este uşor sau greu să-ţi scuturi frica, să te umpli de curaj şi să duci steagul adevărului, deşi greutăţi sunt foarte multe înainte? Eu spun că este greu, dar nu este imposibil. Cine a crezut în 2007 că Primăria municipiului Chişinău va fi câştigată de Dorin Chirtoacă. Puţini credeau la începuturi, dar lucrul acesta s-a întâmplat. Cine ar fi crezut că în 2009 la guvernare va veni Partidul Liberal, alte partide de orientare democratică, care vor învinge partidul care a dus la râpă Republica Moldova? S-a întâmplat şi lucrul acesta.

Noi am pierdut multe şanse timp de mulţi ani, am pierdut multe şanse în special în ultimii 20 de ani. Nu am putut fi atât de demni şi atât de curajoşi şi nici nu am avut conducători atât de fermi în acţiuni cum au avut fraţii noştri din Ţările Baltice. Dar Dumnezeu este bun cu noi şi ne mai dă astăzi o şansă, este şansa pe care noi nu avem dreptul să o ratăm. Nu avem dreptul să o ratăm pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri. Astăzi, toate cărţile sunt în mâinile noastre. Noi am decis cu fermitate că vrem să trăim în sânul familiei europene şi vom depune eforturi pentru realizarea acestui obiectiv.

Calea spre bine, bunăstare şi civilizaţie se câştigă greu, prin multă, multă muncă şi răbdare, chiar dacă rezultatele nu sunt vizibile la început. Dar vă asigur că ideea cea mai neverosimilă, în care crede doar o persoană sau două, dar dacă această credinţă este adevărată şi este din suflet venită, va avea sorţi de izbândă, iar oamenii care o împărtăşesc vor reuşi să adune în jurul lor zeci, sute şi chiar mii de persoane. Aceasta se întâmplă cu noi astăzi. Noi dorim să ne întărim credinţa noastră de spirit românesc, un popor minunat, un popor care se trage de la romani şi daci, un popor care are o limbă nemaipomenit de frumoasă şi tradiţii nemaipomenit de bogate, un popor nemaipomenit de bun, cu o inimă largă. Acest popor merită să trăiască în demnitate. Cei care cred că putem fi învinşi le spunem cu fermitate că nu este aşa, pentru că şi în Biblie scrie că cei din urmă vor deveni cei dintâi, iar cei învinşi vor deveni învingători.

Vreau ca această credinţă a noastră să dăinuiască aşa cum ard frumos aceste flăcări şi odată cu căderea întunericului vom aprinde câte o lumânare care ne va lumina pentru totdeauna calea spre demnitate, libertate şi bunăstare.

Discursul lui Gheorghe Şalaru, Preşedintele Filialei teritoriale PL din raionul Cimişlia, rostit la mitingul de comemorare a 200 de ani de ocupaţie rusească

Astăzi, cred că mii de ochi înlăcrimaţi şi inimi sângerânde se îndreaptă din toate părţile româneşti spre Basarabia noastră plăpând şi mii de români de pretutindeni sunt gând în gând cu noi, cei care pe parcursul a două sute de ani am trăit în amărăciunea iobăgiei care a dat peste noi.

Este o zi de doliu, dar, cu părere de rău, pe alocuri se mai aud şi chiote de veselie, pe alocuri această veselie este chiar oficială, dar noi prelungim în continuare să ne amintim de ceea ce s-a întâmplat pe acest teritoriu pe parcursul a 200 de ani şi se aude cum strigă slabii şi cei asupriţi către noi de glasul dulcei Basarabii care de un veac este sub cruntul jug cel de calmâc. În aceşti 200 de ani Basarabia a fost şi legată şi de ştreang înălţată. Iar marele Eminescu lăsa poezie dedicată acestei fărădelegi. Se întreabă: E moartă? Sau poate numai doarme.

Şi mă întreb şi eu, suntem morţi sau numai dormim somn voiniceşte, căci aşa şi scrie Sfântul Ioan în Scriptură: “La început a fost cuvântul şi cuvântul era Dumnezeu şi Dumnezeu era cuvântul”. Dar dormim prea liniştiţi, deoarece această sfântă taină o ştiu şi duşmanii noştri care întorc această sfântă taină în interesul lor personal. Pe lângă acele războaie pentru teritorii şi avuţii, pe lângă acele deportări, pe lângă acea foamete şi nelegiuiri, pe lângă acele ridicări de clase întregi de profesori, biserici cu credincioşi cu tot cu preoţi a fost şi este un alt război, cu mult mai crâncen şi cu mult mai imoral — războiul cuvintelor, deoarece pentru a nimici un popor este necesar să îi arzi cărţile, să-i ştergi memoria, să-i uiţi istoria, să-i neglijezi limba, de toate aceastea noi am avut parte. Cineva ne-a scris alte cărţi, cineva ne-a inventat o altă istorie, cineva ne-a dat o altă cultură şi, cu părere de rău, mulţi dintre ai noştri au acceptat. Războiul cuvintelor este cel mai crâncen şi cel mai imoral, aşa cum spunea Ion Drută cuvintele se aseamănă cu boabele de grâu, dar de multe ori boabele de grâu sunt mâncate de gârgâriţe şi atunci din aceste boabe rămâne numai pojghiţa, rămâne numai coaja. În caz că pleci la moară cu acest grâu poţi să te întorci în acest caz cu câţiva saci de tărâţă, dar nu cu făină tecluită cum ziceau străbunii noştri.

Războiul cuvintelor pe care noi încă nu l-am câştigat deoarece încă dacii spunea că esenţa neamului nostru constă din 5 elemente: steagul, credinţa, limba, istoria, datina şi tradiţia. Uitaţi-vă că în această chintesenţă a dacilor se loveşte timp de 200 de ani şi azi, de asemenea, continuă să fie atacat drapelul, este atacată limba noastră, este atacată istoria noastră, este atacată viaţa noastră, este atacată tradiţia noastră, esenţa noastră.

Războiul cuvintelor încă nu e câştigat şi atâta timp cât cei veniţi de pe aiurea sunt mari şi tari, iar noi cei de aici suntem mici comparativ cu plebea sclavă şi cât timpu mârşava lor faptă noi o vom slăvi, uitarea noastră e deşartă, respectiv o altă soartă nu merităm.

Ridică-te, Ioane,
Ridică-te, Vasile,
Ridică-te, Marie,
Viitorul îţi aparţine.

Vă mulţumesc!

Sursa: www.pl.md

Doliu în calendare. 200 de ani de ocupaţie: Flori şi reculegere în memoria victimelor ocupaţiei Tinerii liberali din raionul Ştefan Vodă au desfăşurat campanii de salubrizare