Alegerile locale generale din 2019 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Deputata Ana Guţu participă la reuniunea Comisiei pentru cultură, ştiinţă, educaţie şi media a APCE

|versiune pentru tipar||
PL / 28 mai 2012
Partidul Liberal

Deputata PL Ana Guţu participă la reuniunea Comisiei pentru cultură, ştiinţă, educaţie şi media a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care are loc la Bucureşti, România, pe data de 29 mai 2012.

Potrivit agendei, deschiderea lucrărilor reuniunii va fi salutată de Roberta Alma Anăstase, Preşedintele Camerei Deputaţilor din România, Raluca Turcan, preşedinta Comisiei pentru cultură, arte, mijloace din informare în masă a Camerei Deputaţilor, Cristian-Sorin Dumitrescu, preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor, Cezar Preda, şeful delegaţiei României la APCE.

Principalele subiecte abordate în cadrul reuniunii vor viza politicile europene în domeniile culturii, educaţiei, ştiinţei, tineretului şi mass-media, moştenirea culturală europeană, violenţa în mass-media şi impactul asupra copiilor. Participanţii la reuniune vor elabora rapoarte şi rezoluţii referitor la aceste subiecte pentru a fi ulterior discutate la şedinţa plenară a Comisiei pentru cultură, ştiinţă, educaţie şi media a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care se va desfăşura la Paris, pe data de 7 decembrie 2012.

Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

Deputatul Mihai Ghimpu participă la sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare NATO Progresele înregistrate de Republica Moldova vor fi discutate la Bruxelles la Reuniunea Comitetului de Cooperare Parlamentară UE-Republica Moldova