Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Reprezentanţii Clubului Liberal Franţa au prezentat liberalilor europeni aspecte ale fenomenului emigrării din Republica Moldova

|versiune pentru tipar||
PL / 29 octombrie 2012
Partidul Liberal

În perioada 27–28 octombrie la Bucureşti s-a desfăşurat seminarul “Impactul social şi economic al emigrării în ţările din Europa de Sud-Est şi Europa Centrală. Perspective liberale”. Seminarul a fost organizat de către Forumul European Liberal (fundaţia politică a liberalilor europeni), cu susţinerea Institutului de Studii Liberale (România), a Institutului Liberal pentru Analize Politice (Bulgaria) şi a Fundaţiei pentru Libertate Friedrich Naumann (Germania). Evenimentul s-a derulat cu sprijinul financiar al Parlamentului European.

Asociaţia Clubul Liberal Franţa a fost invitată să participe la seminar, cu o contribuţie referitor la cazul specific al Republicii Moldova, în contextul emigrării masive din ultimele două decenii. Dra Aliona Secrieru, membră a asociaţiei, a prezentat o analiză amplă a fenomenului emigrării din Republica Moldova, subliniind câteva aspecte importante de ordin social şi economic. Au fost puse în discuţie o serie de programe implementate în ultimii ani de către guvernul reformator de la Chişinău, care vizează atragerea contribuţiei financiare a emigranţilor basarabeni în economia reală a ţării lor de origine (programele PARE 1+1, PNAET etc.). În aceeaşi ordine de idei, au fost prezentate primele rezultate ale unor programe menite să contribuie la reîntoarcerea migranţilor: programe specifice pentru tinerii cu studii superioare absolvite în afara ţării, programe pentru reîntoarcerea diasporei ştiinţifice ş.a. La finalul prezentării sale, dra Aliona Secrieru s-a referit la importanţa votului în afara ţării, mai ales în contextul alegerilor parlamentare din 2009 şi 2010, în care diaspora basarabeană a jucat un rol decisiv în instaurarea unei guvernări democratice, pro-occidentale şi reformatoare.

Asociaţia Clubul Liberal Franţa aduce sincere mulţumiri Institutului de Studii Liberale din Bucureşti, pentru invitaţia de a participa la acest eveniment.

Clubul Liberal Franţa
Sursa: www.pl.md

Studenţii liberali s-au întâlnit cu Victor Parlicov în cadrul proiectului “Cafeneaua politică” Deputaţii PL au sădit copaci în Codrii Orheiului cu ocazia Zilei naţionale de înverzire a plaiului