Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Mihai Ghimpu a avut o întâlnire cu studenţii şi profesorii de la Universitatea de Studii Politice şi Economice Europene “Constantin Stere”

|versiune pentru tipar||
PL / 6 februarie 2013
Partidul Liberal

Preşedintele PL, deputatul Mihai Ghimpu a avut astăzi o întâlnire cu studenţii şi profesorii de la Universitatea de Studiii Politice şi Economice Europene “Constantin Stere” din Chişinău.

“Acordă o mână de ajutor noii generaţii!” a fost subiectul propus pentru discuţii de către studenţi şi profesori, cărora le-a aparţinut iniţiativa desfăşurării acestei întâlniri. La discuţii a mai participat şi rectorul Universităţii, profesorul universitar Gheorghe Avornic.

Studenţii au aflat din prima sursă despre realităţile din Republica Moldova. Principalele subiecte abordate s-au referit la situaţia social-politică din republică, perspectivele de creştere economică, realizarea parcursului european şi a angajamentelor asumate faţă de partenerii de dezvoltare etc. Studenţii au fost interesaţi şi de situaţia din AIE, de faptul când urmează a fi reformate la modul practic instituţiile statului, când se va lupta eficient cu schemele de contrabandă, care este situaţia reală la Banca de Economii, progresele înregistrate de Republica Moldova pe calea consolidării statului de drept şi democratic, a reformei în justiţie şi Procuratură etc. De asemenea, Mihai Ghimpu le-a vorbit şi despre experienţa sa în calitate de Preşedinte al Parlamentului şi Preşedinte interimar al Republicii Moldova în perioada august 2009-decembrie 2010.

Totodată, au fost abordate şi subiecte care îi vizează direct pe tineri: admiterea în instituţiile superioare de învăţământ, perspectivele de angajare la absolvirea universităţilor, problema asigurării cu locuinţe a tinerilor specialişti etc. “Doar având o guvernare cinstită şi corectă, voi, tinerii, aveţi prezent şi viitor, pentru că va fi o gestionare corectă şi eficientă a banilor publici. Vă aşteptăm să vă implicaţi şi voi în politică, să întinerim clasa politică şi, cu noi forţe, să facem ordine. Nu acceptaţi să fiţi manipulaţi, amăgiţi sau folosiţi de unii dintre politicieni”, a fost îndemnul Preşedintelui PL.

Mihai Ghimpu i-a îndemnat pe tineri să fie mai activi, să nu le fie frică să spună lucrurilor pe nume, să se implice în identificarea şi soluţionarea problemelor apărute în societate, să fie cinstiţi şi corecţi şi să se comporte cu verticalitate şi demnitate. “Mi se rupe inima că după absolvire tinerii aruncă diplomele şi merg în străinătate pentru muncă necalificată. Cu AIE la guvernare sunt şanse pentru a crea mai multe locuri de muncă în Republica Moldova. În următoarea perioadă vom semna cele trei acorduri foarte importante pentru viitorul european al Republicii Moldova. Ca şi consecinţă, vom avea mai mulţi investitori străini care vor crea noi locuri de muncă. Doar creşterea economică poate rezolva problemele tinerilor. Dar dacă se va distruge AIE înseamnă că trădarea a fost pregătită fin, din exterior şi din timp. Oricum, eu cred că colegii mei conştientizează ce înseamnă pentru prezentul şi viitorul Republicii Moldova AIE-2”, a precizat Preşedintele PL.

Mihai Ghimpu a răspuns şi la întrebările adresate de studenţi. Referitor la evenimentele din 7 aprilie 2009, Preşedintele PL a menţionat că prin tărăganarea anunţării rezultatelor anchetei s-a produs demoralizarea tineretului din Republica Moldova, care a aşteptat sincer concluziile anchetei desfăşurată de instituţiile de stat. Mihai Ghimpu este sigur că adevărul va triumfa, deoarece nu există termen care ar stopa ancheta acestui caz devenit tragic.

În alt context, răspunzând la o întrebare de ordin economic, Mihai Ghimpu a precizat că în prezent lucrează la o iniţiativă legislativă prin care să îmbunătăţească climatul investiţional din Republica Moldova şi să fie acordate unele facilităţi pentru investitorii străini. “Este vorba în special despre facilităţi acordate la export fiindcă exportul presupune şi producere, iar producerea înseamnă locuri de muncă şi salarii inclusiv pentru tineret”, a subliniat Mihai Ghimpu.

Preşedintele PL a precizat că îşi pune mari speranţe în demararea construcţiei gazoductului Iaşi-Ungheni în primăvara acestui an. “Dacă autorităţile din România nu se apucă la primăvară de acest lucru, atunci eu îmi iau cortul şi ies să protestez în faţa Guvernului de la Bucureşti. Asta i-a spus şi prim-ministrului României Victor Ponta la ultima noastră întrevedere de la Iaşi. Dar eu am încredere în discuţia purtată şi sunt convins că la primăvară vor începe lucrările”, a mai spus Mihai Ghimpu.

Departamentul Comunicare şi Imagine al PL
Sursa: www.pl.md

Deputaţii PL propun crearea unei Comisii de anchetă pentru a examina situaţia la Banca de Economii Fracţiunea Parlamentară PL condamnă atacurile asupra deputatei Ana Guţu şi solicită instituţiilor competente să iniţieze o anchetă