Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Conferinţa de presă a Tineretului Liberal cu privire la trădarea unor foşti colegi de partid

|versiune pentru tipar||
PL / 19 aprilie 2013 | 
Partidul Liberal

Astăzi, 19 aprilie, Tineretul Liberal a susţinut o conferinţă de presă la care a abordat subiectul trădării unor foşti colegi de partid. La conferinţă au fost prezenţi membrii reprezentativi ai Organizaţiei de Tineret a PL, printre care Ion CEBANU, preşedintele Organizaţiei Tineretulului Liberal, Ion BOLDURESCU şi Roman ANDRIEŞ, vicepreşedinţii OTPL, Mihai PAŞCOVSCHI, secretarul Organizaţiei, precum şi alţi fruntaşi ai Organizaţiei de Tineret a PL.

Membrii OTPL au adus la cunoştinţa presei poziţia lor faţă de persoanele care au creat aşa-numitul “grup reformator”. Tinerii condamnă acţiunile şi intenţiile lor, pe care le consideră meschine.

Ion CEBANU, preşedintele Organizaţiei Tineretulului Liberal, actualmente director general al Agenţiei Moldsilva, a dat citire Declaraţiei Tineretului Liberal:

“Tineretul Liberal îşi exprimă îngrijorarea şi dezacordul faţă de acţiunile unor deputaţi, care au intrat în Parlamentul Republicii Moldova pe listele Partidului Liberal şi care la momentul actual, ascunzându-şi adevăratele intenţii sub paravanul promovării lui Dorin CHIRTOACĂ în funcţia de preşedinte al PL, aduc un mare deserviciu partidului şi cauzei pe care dânşii spun că o respectă. Dacă într-adevăr aceşti domni, pe care odinioară îi credeam de bună credinţă, ar fi avut un minim respect şi ar fi fost bine intenţionaţi, atunci ar fi respectat decizia Congresului Republican de acum 3 ani, unde au votat, inclusiv ei, pentru preşedintele Mihai GHIMPU. Iar în ceea ce priveşte Dorin CHIRTOACĂ, care, trebuie să spunem clar, este liderul politic incontestabil al tinerei generaţii din Republica Moldova, ar fi trebuit să fi fost consultat şi dumnealui, înainte de a ieşi în public cu candidatura lui la funcţia de preşedinte al PL. Or, demararea unor asemenea discuţii fără ca în prealabil să existe o discuţie pe interior, fără a consulta opinia lui Dorin CHIRTOACĂ, înşelând pe unii lideri de filiale teritoriale, ne face să credem că aceşti oameni, care s-au autointitulat «reformatori», de fapt doresc menţinerea lor în fotolii de conducere, chiar şi cu preţul trădării cauzei şi a colegilor. Dorinţa arzătoare a lor de a revota un guvern corupt este departe de interesele tinerilor. Fără a depune un minim de efort în schimbarea lucrurilor sau cel puţin de a încerca de negociat, după cum ar spune şi regula logicii, în acest caz ne uimeşte.

Tineretul Liberal crede că, de fapt, aceşti oameni sunt departe de ceea ce spun, adevăratele lor intenţii fiind atacarea primarului general al Chişinăului, liderul tineretului Dorin CHIRTOACĂ, care de altfel reprezintă şi garanţia că lupta pentru cauza naţională este asigurată pentru cel puţin încă o generaţie. Oare aceşti oameni înţeleg că prin acţiunile lor fac un rău cauzei naţionale? În ultima perioadă se observă că au început să-l atace deschis pe Dorin CHIRTOACĂ şi atunci ne întrebăm ce fel de reformatori sunt ei? Un proverb românesc spune: «unde-i unu nu-i putere, unde-s doi puterea creşte». Prin urmare, noi credem că puterea noastră este în unitatea noastră. Iată de ce noi, tinerii liberali, îi îndemnăm pe unii dintre aceşti oameni, care avem certitudinea că au fost înşelaţi de organizatorii din umbră, să-şi mai analizeze încă o dată poziţiile şi să revină în rîndurile noastre, la fel cum au făcut-o deja liderii filialelor teritoriale”.

Tinerii Liberali au mai declarat că nici un membru din Organizaţia Tineretului Liberal nu a aderat la aşa-numitul “grup reformator”şi că ei pledează pentru Unitatea PL. Tinerii au menţionat că susţin în totalitate deciziile adoptate la şedinţa Consiliului Republican.

De precizat că, în urma deciziilor adoptate de către Consiliul Republican al PL convocat la 13 aprilie au fost excluşi din partid: Ion HADÂRCĂ, Oleg BODRUG, Ana GUŢU, Vadim VACARCIUC, Anatol ARHIRE, Stefan CHITOROAGĂ, Gheorghe ŞALARU, Nicolae BĂLCĂNUŢĂ, Sergiu CIOBANU, Marin ADAM, Boris GHERASIM şi Octavian BODIŞTEANU.

Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

Tinerii Liberali au participat la masa rotundă: “Încotro merge Moldova?” (Quo vadis Moldova) Mihai GHIMPU şi conducerea filialei teritoriale din Dubăsari au susţinut o conferinţă de presă