Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Conferinţa de presă a conducerii PL cu privire la situaţia politică după hotărârea Curţii Constituţionale din 22 aprilie 2013

|versiune pentru tipar||
PL / 23 aprilie 2013 | 
Partidul Liberal

Astăzi, 23 aprilie, conducerea Partidului Liberal a susţinut o conferinţă de presă cu privire la situaţia politică din Republica Moldova dupa hotărârea Curţii Constituţionale privind interpretarea articolelor 101 şi 102, dar şi perspectivele formării AIE-3 şi depăşirea crizei politice.

La conferinţă au participat Mihai GHIMPU, Preşedintele Partidului Liberal, Dorin CHIRTOACĂ, prim-vicepreşedinte PL, Primarul general al mun. Chişinău, Anatol ŞALARU, prim-vicepreşedinte PL, Valeriu MUNTEANU, vicepreşedinte PL, preşedintele Fracţiunii Liberale din Parlamentul RM, Boris VIERU, vicepreşedinte PL, secretarul Fracţiunii Liberale din Parlamentul RM şi Gheorghe BREGA, deputat în Parlamentul RM.

În cadrul conferinţei au fost abordate mai multe chestiuni ce ţin de situaţia de criză politică din Republica Moldova, soluţii de a depăşi această criză, deciziile Curţii Constituţionale privind interimatul Prim-ministrului şi condiţiile formării AIE-3 pentru a pune capăt crizei politice.

La conferinţa de presă, Mihai GHIMPU a menţionat că cetăţenii aşteaptă de ani de zile să trăiască în democraţie şi este timpul ca organele de conducere să se mobilizeze pentru a continua drumul Integrării Europene. Preşedintele PL a mai menţionat că, deşi Constituţia statului funcţionează deja de 20 de ani, nicio putere până astăzi nu a respectat-o întocmai cum este ea, dar au încercat să o folosească în avantajul lor.

Preşedintele PL a preferat să nu comenteze hotărârea adoptată de Curtea Constituţională, însă a precizat că judecătorii le-au amintit celor care au puterea prin vot democratic că Republica Moldova este un stat de drept şi democratic, iar aceasta presupune supremaţia legii.

Însuşi faptul de a-l înainta în calitate de Prim-ministru pe V. FILAT, care a fost demis pentru corupţie, trafic de influenţă şi abuz de putere, este o defăimare a democraţiei, a specificat M. Ghimpu. Este regretabil că tocmai Preşedintele republicii, care este şeful statului şi care a jurat să apere democraţia, a neglijat hotărârea Parlamentului. Preşedintele Pl a precizat că l-a prevenit pe Dl. TIMOFTI să nu facă partizanat politic. “Dacă acesta respecta echidistanţa, nu am fi ajuns la situaţia de astăzi ca să fim umiliţi, pentru că dacă este umilit şeful statului, este umilit tot poporul”, a accentuat Miha GHIMPU.

Preşedintele PL a mai spus în cadrul conferinţei că a venit timpul ca guvernarea să realizeze programul pe care l-a promis cetăţenilor, dar nu sărăcie în continuare, corupţie, contrabandă şi hoţie. “Eu cred că această hotărâre este un semnal şi pentru judecătorii şi procurorii noştri care reprezintă legea. Mă bucur că, în sfârşit, a venit dreptatea pe acest pământ. Hotărârea Curţii Constituţionale a adus acea dreptate aşteptată timp de 20 de ani de cetăţenii noştri care sunt umiliţi de mult timp, de 200 de ani”.

Mihai GHIMPU, în numele Partidului Liberal, a făcut următoarea declaraţie:

“Stimati cetăţeni ai RM,

Criza politică declanşată de Vlad FILAT, Preşedintele PLDM, durează de prea mult timp - 4 luni de zile. Orice zi este o pierdere pentru viitorul nostru european, iar 4 luni este o pierdere inadmisibilă. Guvernul repubicii nu funcţionează de 4 luni de zile, ceea ce înseamnă haos, corupţie, stoparea reformelor şi punerea în pericol a acordurilor cu UE:

  1. Acordul de Asociere
  2. Acordul de Liber Schimb Cuprinzător şi Aprofundat
  3. Acordul de liberalizare a vizelor — libera circulaţie a cetăţenilor în statele UE

Partidul Liberal consideră că este de ajuns cât am pierdut din timpul preţios. Cetăţenii ne-au votat pentru a îmbunătăţi viaţa lor, reducând sărăcia, ceea ce de fapt înseamnă ridicarea nivelului de trai — pentru copii, pentru tineri şi, nu în ultimul rând, pentru părinţii şi buneii noştri, care au suferit cel mai mult în toate perioadele.

De aceea Partidul Liberal cheamă colegii din fosta Alianţa de urgenţă să ne aşezăm la masă şi să începem formarea AIE-3”.

Preşedintele PL a mai spus: “Eu sper că foştii colegi din AIE-1 şi AIE-2, au tras concluzii, au analizat şi au înţeles că este necesar urgent să ne aşezăm la masa de discuţii, să punem capăt acestei crize care durează de 4 luni şi să realizăm ceea ce am promis cetăţenilor: Democraţie, Libertate şi Bunăstare, iar aceasta se poate întâmpla doar dacă vom forma AIE-3”.

Partidul Liberal, prin deciziile Consiliului Republican de la şedinţa din 13 aprilie are deja desemnaţi 3 membri pentru negocierile privind formarea AIE-3: Anatol ŞALARU, Valeriu MUNTEANU şi Corina FUSU.

Cu referire la posibilităţile de formare a AIE-3, Mihai GHIMPU a declarat: “Stimaţi colegi, vă invit chiar de mâine sau azi la masa de negocieri, ca în câteva zile să fie format Guvernul, să avem un Prim-ministru despre care toată lumea să spună: «E Prim-ministrul nostru, va munci pentru noi». Sloganul PL a fost, este şi va rămâne: Dreptate, Libertate şi Bunăstare. Dacă primele două le-am obţinut, deşi cu greu, a treia este cea care ne macină şi care provoacă sărăcia, corupţia şi nedreptatea. Iată de ce, dacă vama şi toate instituţiile statului vor funcţiona strict legal, atunci bugetul statului va creşte şi vom putea mări pensiile şi salariile”.

Mihai GHIMPU a mai precizat că Preşedintele N.TIMOFTI este obligat să semneze decretul şi să numească un Prim-ministru interimar. Preşedintele PL a mai spus că Partidul Liberal nu admite alegeri anticipate: “Noi am pierdut 4 luni de zile. Anticipate înseamnă încă 6 luni, însă viitorul nostru european este deja pus în pericol. Nu ne putem permite să tragem de timp dacă vrem să urmăm vectorul european, care depinde de cum vom fi pregatiţi în preajma Sumitt-ului de la Vilnius din toamna acestui an, unde se vor discuta cele trei Acorduri.”

Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

Declaraţia OFL cu privire la situaţia social-politică din republică şi trădarea unor foşti colegi de partid De sărbătoarea Tricolorului