Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Manifestul Consiliului de Reformare a Partidului Liberal din RM

|versiune pentru tipar||
PL / 8 mai 2013 | 
Partidul Liberal

Mai mult de 20 de ani Republica Moldova se sufocă într-o interminabilă tranziţie. La etapele cele mai importante ale istoriei, poporul a manifestat responsabilitate maximă, mobilizându-şi toate energiile. Aşa a procedat poporul în anii 1989–1991, când milioane de români basarabeni s-au convocat în Mari Adunări Naţionale şi au ales să meargă pe calea integrării naţionale şi europene. Manifestul acelei opţiuni istorice este exprimat în Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova. Aşa a procedat poporul în anul 2009, atunci când, cu jertfa zecilor de mii de tineri a protestat împotriva regimului comunist antinaţional şi antidemocratic. Cununa acelui efort înălţător şi drept a fost redobândirea libertăţii şi instalarea unei guvernări proeuropene în capul treburilor statului. Numai că, de fiecare dată, aceste deziderate au fost date uitării de clasa politică nimerită la cârma statului în anii 1990 şi care a risipit în confruntări fratricide şi în trădare puterea dată de milioanele de cetăţeni. În anii 2000 puterea a fost cedată iresponsabil Partidului Comuniştilor — forţei politice care a omorât speranţa cetăţenilor Republicii Moldova într-o viaţă mai bună, înscăunând sărăcia, corupţia, statul mafiot.

Astăzi Republica Moldova se află din nou la o cotitură importantă a istoriei sale moderne. Procesele politice din Republica Moldova, influenţate cu rea-credinţă şi prin ingerinţa directă a fostului centru imperial în revenire, au adus societatea la dezbinare, cetăţenii la sărăcie şi statul la impas în dezvoltarea sa în ansamblu. Astfel, partidele de dreapta, deşi s-au evidenţiat ca fiind cele mai apropiate de valorile democratice autentice, au cochetat cu ideea naţională fără să-i dea esenţă prin politici reale şi să realizeze dezideratele ei. Ele nu au reuşit să umple de conţinut ideea de independenţă a Republicii Moldova, care în mod clar însemna, conform Declaraţiei din 27 august 1991, ieşirea treptată dar hotărâtă de sub presiunile politice, economice, militare şi de altă natură, ale Rusiei şi dezvoltarea unor relaţii fireşti cu România şi Uniunea Europeană. În consecinţă, parcursul european al Republicii Moldova a fost pus în pericol. În noua ecuaţie politică Partidul Liberal a jucat un rol important în actul guvernării. În ultima perioadă însă în interiorul partidului s-a produs o distanţare vădită şi periculoasă de la parcursul european, fapt cauzat de schimbarea atitudinii politice a liderului partidului. Cultul propriei persoane, impus în partid într-o manieră autoritară, intoleranţa faţă de alte idei şi opinii, luarea în mod unilateral a deciziilor, utilizarea unui discurs deplasat, pigmentat cu expresii pline de ură şi recrudescenţă, improprii dialogului politic civilizat, au creat mari probleme de comunicare ale partidului cu presa, cu societatea şi partenerii de guvernare. Ţinând cont de aceste schimbări, conştientizând pericolul declanşării alegerilor anticipate şi deturnării vectorului european de dezvoltare a RM, noi, un grup de membri din forul de conducere a Partidului Liberal, reprezentanţi ai structurilor diriguitoare teritoriale, precum şi membri ai partidului, am constituit un Consiliu ad hoc de reformare şi la data de 12 aprilie 2013, printr-o declaraţie publică, am solicitat expres declanşarea proceselor interne pentru reformarea Partidului Liberal şi restabilirea în viaţa internă de partid a principiilor autentic liberale, bazate pe respect, competenţă, devotament faţă de cauza naţională, principialitate şi consecvenţă în realizarea obiectivelor de democratizare şi europenizare a societăţii Republicii Moldova. Procesele negative din interiorul partidului ne determină să procedăm cu fermitate şi ne obligă să acţionăm în consecinţă. Prin urmare, noi, membrii Consiliului de Reformare a Partidului Liberal avem toate motivele să spunem sus şi tare:

VREM REFORMAREA PARTIDULUI LIBERAL!
VREM REFORMAREA CLASEI POLITICE DIN REPUBLICA MOLDOVA!
VREM MODERNIZAREA ACESTUI STAT! VREM PROSPERITATEA CETĂŢEANULUI!
VREM MENŢINEREA CURSULUI DE INTEGRARE EUROPEANĂ, CA PRIORITATE NAŢIONALĂ!

Este timpul să demonstrăm, odată pentru totdeauna, care este adevărata semnificaţie a cuvântului “politică”! Noi ştim că se poate altfel! Avem printre noi oameni cu merite deosebite, cu talente şi realizări, avem forţe şi susţinători cu dorinţă sinceră de a face bine acestui popor şi de a guverna cu responsabilitate şi dedicaţie. Noi nu am venit în politică pentru a lupta împotriva cuiva şi pentru a ţine cauza naţională în opoziţie permanentă faţă de toţi şi oricine, noi am venit sa realizăm schimbarea, alături de alţi colegi, pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova. Evenimentele din ultima perioadă ne arată foarte clar că slăbirea poziţiilor pe eşichierul de dreapta a politicii autohtone, le oferă forţelor antinaţionale şi pro-ruse posibilitatea de revanşă, fapt care poate deturna pentru totdeauna cursul european al Republicii Moldova. Noi putem demonstra profitorilor, rătăciţilor şi vânzătorilor de partide politice ce înseamnă unitate într-un stat, pe care pretinşii luptători pentru dreptate şi cauză au reuşit să-l divizeze si şă-l dezbine printr-o conduită politică iresponsabilă. Tot ei, prin inconştienţa lor, au reuşit să ne îndepărteze de visele şi speranţele pentru o viaţă mai bună! Cauza Naţională, unitatea neamului românesc, limba română, istoria şi cultura noastră — sunt valori supreme şi nu trebuie să fie în buzunarul sau în mâneca nimănui — chiar dacă unii mai speculează cu aceste valori, transformându-le în teme incomode şi motiv de anecdotă. În acelaşi timp este important să avem la guvernare un partid care să apere toate aceste valori. De aceea spunem:

Destul!
CAUZA NAŢIONALĂ NU POATE RĂMÂNE PE MÂNA PROFITORILOR!

Participare!

Noi, reformatorii Partidului Liberal dorim să participăm la actul guvernării şi nu dorim transformarea partidului într-o grupare aflată la periferia politicii! Prin această participare vom restabili ordinea firească a valorilor din societate şi vom readuce încrederea electoratului de dreapta! Oamenii cu merite se vor regăsi în acest partid, fiind apreciaţi şi respectaţi la justa valoare!

Acţiune!

Apreciem situaţia în care se află acum Partidul Liberal ca fiind una foarte gravă în raport cu cetăţenii pe care-i reprezintă. Pentru a restabili ordinea şi a-i reda valoarea, ne propunem să introducem mai multe schimbări în statutul şi programul PL, cum ar fi instituţia co-preşedinţiei la conducerea partidului, cu posibilitatea realegerii pe un termen de maxim 2 ani, promovarea şi votarea legii privind partidele politice şi finanţarea lor, transparentizarea procesului decizional în partid, introducerea obligatorie a votului secret şi multe alte schimbări, care vor imbunătăţi şi vor democratiza procesele în interiorul partidului.

Încredere!

Noi credem cu adevărat în valorile liberale, libertatea individului, proprietatea privată, economia de piaţă, libera concurenţă, de aceea vom lupta ca aceste deziderate să se transforme în realitate. Nu vom permite unor politicieni plini de ură şi încrâncenare să privatizeze şi să folosească aceste valori în interes personal, intr-o manieră iresponsabilă şi populistă. Suntem un popor binevoitor şi paşnic, dar nu vom permite, în ceasul în care avem şansa istorică de a ne decide soarta, ratarea şansei de semnare a Acordului de asociere şi integrare în UE. Nu vom lăsa mâinile în jos, trecând în opoziţie, dându-le o şansă forţelor de stânga, antinaţionale şi pro-ruse de a ne umili din nou.

Unificarea Dreptei pentru Europa!

Consiliul de Reformare a Partidului Liberal lansează către toate partidele şi mişcările socio-politice de dreapta cu viziuni pro-europene apelul de unificare a potenţialului uman în scopul consolidării unei drepte politice pro-europene. A venit timpul să punem punct dispersării inutile a forţelor româneşti pro-europene, care trebuie să se regăsească într-o singură entitate politică.

Împreună vom fi mai puternici!
Împreună vom învinge

Sursa: reformapl.md

Mihai Ghimpu a avut o întrevedere cu Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova Concertul în PMAN de 9 mai este o acţiune sfidătoare şi lipsită de respect faţă de populaţia băştinaşă