Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Liberalii au sesizat Curtea Constituţională

|versiune pentru tipar||
PL / 14 mai 2013
Partidul Liberal

Mihai Ghimpu, Preşedintele PL şi deputatul PL, Valeriu Munteanu au depus astăzi, 14 mai 2013, o sesizare a Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea legii nr.110 prin care au fost stabilite competentele prim-ministrului interimar şi legii nr. 107 prin care au fost precizate atribuţiile Guvernului în exercitiu (demis prin moţiunea de cenzură), care au fost promulgate de Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.

În sesizarea depusă la Curtea Constituţională se precizează că prin adoptarea, la 3 mai 2013 a legilor menţionate, Parlamentul a încălcat prevederile articolelor 98 şi 103 din Constituţia Republicii Moldova.

Liberalii au cerut Curţii Constituţionale suspendarea acţiunii Legilor nr. 110 şi nr. 107 din 3 mai 2013 şi exercitarea controlului constituţionalităţii acestor legi.

La 3 mai 2013 Parlamentul a adoptat Legea nr. 110 prin care au fost stabilite noi competenţe ale prim-ministrului interimar. Tot la 3 mai 2013 Parlamentul a adoptat şi Legea nr. 107 privind principalele împuterniciri ale Guvernului în exerciţiu (demis prin moţiunea de cenzură).

Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

Concertul în PMAN de 9 mai este o acţiune sfidătoare şi lipsită de respect faţă de populaţia băştinaşă Dorin Chirtoacă a participat la Consiliul ALDE în Croaţia