Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Adunarea Generală a Organizaţiei Primare PL din com. Tohatin

|versiune pentru tipar||
PL / 6 februarie 2014
Partidul Liberal

Ieri, 5 februarie 2013, Organizaţia Primară a Partidului Liberal din com. Tohatin a convocat Adunarea Generală.

La şedinţă, în calitate de invitaţi au participat: Deputatul PL Gheorghe Brega; Dorin Chirtoacă, Prim-vicepreşedinte PL, Primar general al mun. Chişinău; Mariana Lungu, Ana Eremia şi Ion Gabura — consilieri municipali.

Participanţii au audiat raportul de activitate al Organizaţiei, prezentat de către preşedintele acesteia — Petru Braghiş. Ulterior, a fost prezentat raportul Organizaţiei de Tineret din Tohatin de către Alexandru Iacovlev. În urma informaţiei audiate, în cadrul sesiunii de întrebări, , participanţii la adunare au discutat despre principalele provocări şi realizări ale Organizaţiei şi perspectivele acesteia pentru acest an.

În continuare, Deputatul Gheorghe Brega a informat membrii despre ultimele evenimente politice, situaţia socială din republică şi a accentuat o serie de acţiuni şi realizări ale Partidului Liberal.

“Nu este un secret pentru nimeni că guvernanţii din Coaliţie impart bunurile statului aşa cum le convine, dar cetăţenii trebuie să înţeleagă că aşa nu mai poate continua. Prioritatea Republicii Moldova este integrarea europeană, iar noi, liberalii, suntem garantul realizării acestui mare obiectiv, pentru că PL este singurul partid curat, care nu a furat, nu este compromis şi care are o echipă cinstită, de aceea vocea noastră trebuie să se facă auzită. Mobilizaţi-vă şi spuneţi-le oamenilor adevărul!” — a precizat Deputatul în cadrul Adunării.

Primarul mun. Chişinău, Dorin Chirtoacă, Prim-vicepreşedinte PL, a enumerat o serie de merite ale Partidului, în special în suburbii. Edilul municipiului a informat participanţii despre investiţiile făcute de Primăria Chişinău în suburbia Tohatin în vederea îmbunătăţirii nivelului de trai prin construcţia apeductelor, reţelelor de canalizare, de gaz, reparaţia Casei de Cultură din localitate, construcţia Punctului Veterinar etc. Prim-vicepreşedintele PL a subliniat că Guvernul nu a alocat bani pentru suburbii, Primăria mun. Chişinău fiind cea căreia i se datorează aceste realizări.

“Avem cu ce ne mândri şi putem să ieşim cu fruntea sus în faţa oamenilor pentru că ne-am respectat angajamentele. Timp de 7 ani, de când sunt în fruntea Primăriei mun. Chişinău, Guvernul nu a alocat nici 1 leu pentru investiţii în suburbii, Primăria a fost cea care a investit. Încercăm să aducem un nivel de trai mai bun, aşa cum este în Europa, căci singura noastră cale pentru un viitor mai bun este integrarea în Uniunea Europeană. Noi mergem pe drumul corect şi chiar dacă nu ne este uşor, trebuie să luptăm pentru ca să ne menţinem pe acest drum — drumul spre Uniunea Europeană”.

Adunarea Generală a decis să includă încă un membru în Biroul Permanent al Organizaţiei — Alexandru Cheltuială, totodată, au fost aleşi delegaţii la Conferinţa Organizaţiei Teritoriale PL Ciocana care va avea loc pe data de 15 februarie 2014.

Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

Organizaţia Primară PL din Vadul lui Vodă a convocat Adunarea Generală Datorită Demersului Deputaţilor PL, denumirea rubricii “Patronimic” a fost substituită cu “Prenumele tatălui” în chestionarele recensământului pentru 2014