Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Partidul Liberal susţine cerinţele cadrelor didactice

|versiune pentru tipar||
PL / 15 aprilie 2014 | 
Partidul Liberal

Astăzi, 15 aprilie 2014, Conducerea PL — Mihai Ghimpu, Preşedintele PL, Corina Fusu, Valeriu Munteanu şi Lilian Carp, vicepreşedinţi ai Partidului — a susţinut o conferinţă de presă cu tema: “Poziţia PL cu privire la cerinţele pedagogilor”.

În cadrul conferinţei de presă, Mihai Ghimpu a anunţat că sâmbătă, 12 aprilie 2014, a avut loc şedinţa Consiliului Republican al PL, care a adoptat o declaraţie de susţinere a cerinţelor cadrelor didactice în contextul protestelor pedagogilor.

“Conform practicii europene, statul trebuie să investească în educaţie 10% din PIB. Ştim problemele cu care se confruntă R. Moldova, cunoaştem situaţia economică din republică, dar mai ştim că sunt bani, dar aceşti bani nu sunt gestionaţi transparent şi corect, fapt pentru care am ajuns să avem guvernanţi bogaţi, dar cetăţeni săraci” — a menţionat Preşedintele PL.

Corina Fusu, vicepreşedinte al PL, a dat citire Declaraţiei Partidului Liberal în susţinerea cerinţelor cadrelor didactice, care a fost adoptată de către Consiliul Republican al PL.

Vicepreşedintele PL Lilian Carp a accentuat necesitatea implementării unei strategii concrete în domeniul educaţiei, care ar soluţiona problemele cadrelor didactice şi ar îmbunătăţi calitatea studiilor — “Salariile mici constituie doar una din problemele pe care le avem sistemul educaţional. Deşi suntem în 2014, tehnicile de predare sunt sovietice. În instituţiile de invăţământ nu există table interactive, proiectoare, iar unele nu au nici măcar destule calculatoare. Profesorii sunt nevoiţi muncească în 2 sau mai multe locuri pentru a avea un venit acceptabil, iar din această cauză scade calitatea studiilor”.

Deputatul Valeriu Munteanu a precizat că unele partide şi-au început déjà campania electorală care, în mod normal, ar fi trebuit să înceapă în luna octombrie. “Analizând bugetul pentru anul 2014, este vizibil că conţine mai multe rezerve bugetare astfel încât anumite surse să poată fi folosite în scopuri electorale. Bugetul de stat permite majorarea considerabilă a salariilor cadrelor didactice din luna mai, resurse sunt, doar că acestea nu sunt gestionate de guvern în mod corect şi transparent. Guvernarea, pentru a avea un avantaj la alegeri, preferă «să dea la toţi câte o fărâmitură». Aceasta demontrează că se guvernează în mod sovietic. Oamenii sunt folosiţi de partidele de la guvernare pentru a-şi rezolva deficienţa lor electorală, din păcate” — a enunţiat Valeriu Munteanu.

Mihai Ghimpu a mai menţionat că din cele 300 mln lei care urmau să fie sustrase pentru diferite interese de către cei de la guvernare şi care au fost reîntoarse în Bugetul statului datorită sesizărilor PL la Curtea Constituţională, ar fi fost posibilă cumpărarea tablelor interactive în mai multe instituţii de învăţământ sau ar fi putut fi direcţionate majorării salariilor pedagogilor.

“Cea mai mare datorie a Guvernului este sa gestioneze corect banii publici. La noi, din păcate, nu există o politică clară, legală, de gestionare a bugetului de stat. Aceasta este problema. Noi susţinem cerinţele pedagogilor şi credem că pentru a avea o republică europeană trebuie să avem şi salarii decente. Evident că aceasta depinde de economia statului, dar pentru a dezvolta economia avem nevoie de infrastructură, lucru pe care PL nu numai că l-a conştientizat, dar am şi am muncit asupra construcţiei şi restabilirii drumurilor în republică cu A. Şalaru în fruntea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor” — a mai completat Preşedintele PL.

Lilian Carp a evidenţiat faptul că atunci când a fost constituită AIE-1 şi AIE-2, în componenţa căreia era şi PL, în proiectul de guvernare au fost incluse majorările de salarii, pensii etc, lucru pe care nu îl au în proiectul de guvernare cei din actuala Coaliţie.

Declaraţie în susţinerea cerinţelor cadrelor didactice

În perioada mandatului actualei conduceri a Ministerului Educaţiei, cadrele didactice din Republica Moldova au fost ca niciodată (şi sunt în continuare) neglijate de către ministrul de resort, care încearcă în mod tehnic, dar foarte stângaci să rezolve problemele din educaţie, având din această perspectivă, un singur obiectiv şi anume optimizarea cheltuielilor bugetare alocate educaţiei, fără o Strategie în acest sens, adoptată de Parlament.

Fiind de aproape doi ani, într-un proces continuu de familiarizare cu sfera educaţiei, domeniu pe care, din păcate, până la momentul actual nu l-a înţeles, ministrul educaţiei declină orice solicitare legitimă de dialog venită din partea cadrelor didactice, călcând astfel foarte puternic peste demnitatea profesorilor, pe care actuala guvernare încercă să-i excludă din elita societăţii, creându-le imaginea unei caste de oameni săraci.

De cinci ani, în Republica Moldova, se implementează un amplu program de optimizarea a sistemului instituţiilor de învăţământ, în vederea redimensionării cheltuielilor pentru educaţie, până în momentul actual nu există un raport relevant, care ar stabili care sunt sursele financiare economisite în urma optimizării şi care sunt domeniile în care aceşti bani au fost realocaţi.

Actuala guvernare refuză cu vehemenţă să investească vre-un ban public în formarea şi pregătirea continuă a cadrelor didactice, astfel cursurile pentru formare obligatorie (accederea la gradele profesorale) sunt achitate din buzunarul profesorilor, la fel din banii profesorilor sunt plătite şi publicaţiile obligatorii pentru obţinerea gradelor profesorale I şi superior.

Paradigma actuală de cheltuire a bugetului pentru educaţie este una vicioasă, elevul/studentul şi învăţătorul/profesorul sunt trecuţi pe plan secund, în centrul preocupărilor Ministerului Educaţiei fiind liniile bugetare referitoare la construcţii, reparaţii, achiziţii de mărfuri şi servicii, sectoare de unde se percep comisioane, iar mărirea salariilor cadrelor didactice, de unde nu pot fi percepute comisioane, nu sunt o prioritate pentru “contabilul” de la Ministerul Educaţiei, dar nici pentru Guvernul Republicii Moldova.

Guvernul nu a eleborat şi promovat până în prezent un cadru legal, care ar permite ca profesorii să fie remuneraţi conform criteriilor de performanţă, dar nici criteriile de performanţă nu au fost încă elaborare.

Având în vedere vulnerabilităţile cadrelor didactice, actuala guvernare a hotărât să folosească tagma profesorilor în lustruirea propriei imagini, puternic şifonate, în urma unei guvernări virtuale, care se îndepărtează tot mai mult de la problemele reale ale oamenilor, astfel, guvernarea, a pus la cale un prim act dintr-un spectacol de prost gust, în care profesorii au fost scoşi în stradă pentru a solicita măriri de salarii, iar imediat în faţa acestora a ieşit primul ministru (şi nu ministrul Educaţiei), în calitatea-i de factor electoral şi a promis profesorilor o mărire de salariu, urmând ca acest lucru să se hotărască în câteva săptămâni.

Având în vedere faptul că bugetul pentru 2014 a fost construit cu “rezerve electorale”, la începutul lunii mai, după discuţii şi mimarea procesului asiduu de identificare a surselor financiare, Guvernul va propune majorarea insignifiantă (10–15%) a salariilor profesorilor, trecând la actul doi din spectacolul electoral “studenţii”, pentru ca în toamnă să încheie trilogia cu actul “pensionarii”, cărora “Guvernul salvator” le va majora pensiile cu câţiva lei.

În aceste condiţii, Partidul Liberal, solicită Guvernului Republicii Moldova să manifeste maximă condescendenţă faţă de breasla din educaţie, să eficientizeze managementul Ministerului Educaţiei, astfel în cât investiţiile în elevi şi profesori să devină prioritatea numărul UNU a guvernării, totodată considerăm că redimensionarea corectă a bugetului educaţiei pentru 2014 va permite majorarea salariilor cadrelor didactice cu cel puţin 50%.

Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

Corina FUSU, Preşedinta Grupului de prietenie cu Republica Franceză din Parlamentul Republicii Moldova, a avut o întâlnire cu delegaţia deputaţilor din Adunarea Naţională a Republicii Franceze Mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Bibliotecarului