Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Mihai Ghimpu şi Corina Fusu au avut o întrevedere cu reprezentanţii Delegaţiei UE în RM

|versiune pentru tipar||
PL / 30 iulie 2014
Partidul Liberal

Liderii PL — Mihai Ghimpu şi Corina Fusu, Deputaţi în Parlament, au avut o întrevedere cu reprezentanţii Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova — Wicher Slagter, Şeful Secţiei Politice şi Economice şi Mindaugas Kacerauskis, Expert Politic. Deputaţii PL au discutat cu reprezentanţii Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova despre necesitatea adoptării unui nou Cod al Audiovizualului, reforma în domeniul agricol, legea cu privire la extremism, reforma Procuraturii, pachetul de 11 legi, asumat de către Guvern, dar şi despre obligaţiunile pe care şi le-a asumat R. Moldova prin semnarea Acordului de Asociere cu UE ş.a.

“Procuratura trebuia să fie reformata imediat după ce Republica Moldova a fost acceptată în calitate de membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Acesta era unul din angajamente. Dar, din păcate, multe partide care au fost la guvernare au vorbit de democraţie, dar au folosit, şi continuă să folosească, organele de drept ca pe timpul URSS. Concepţia prezentată de Coaliţia de guvernare cu privire la reformarea Procuraturii prevede că Procurorul General trebuie să fie numit de Preşedintele republicii, iar Constituţia prevede că acesta trebuie să fie numit de către Parlament, la propunerea Preşedintelui Parlamentului”, a accentuat Mihai Ghimpu, Preşedintele PL, cu referinţă la reformarea Procuraturii, citând, ulterior, din Constituţie, articolele cu privire la numirea în funcţie a Procurorului General şi a celorlalţi procurori, ierarhic inferiori. Preşedintele PL a menţionat că din această cauză funcţia este influenţată politic şi nu poate fi asigurată respectarea legii — “Procurorul trebuie să fie independent în deciziile lui şi nimeni nu trebuie să poată anula deciziile lui. Atunci functionează legea. Dar atunci când orice procuror, ierarhic superior celui care a luat decizia, i-o poate anula, înseamnă că decide o singură persoană — Procurorul General. Noi, Partidul Liberal, am cerut reformarea Procuraturii şi a instanţelor de drept în primul an de guvernare AIE-1, pentru că în afară de faptul că nu avem economie, din ceea ce avem, jumătate, dacă nu mai mult, se fură. Aceasta este din cauza că nu avem organe de drept independente, ele sunt subordonate puterii”.

În opinia reprezentanţilor Delegaţiei UE, funcţia de Procuror General şi instituţiile de drept trebuie să fie depolitizate, astfel va scădea nivelul de corupţie şi va fi asigurată transparenţa şi respectarea legilor.

Mihai Ghimpu a vorbit şi despre importanţa şi necesitatea adoptării unei noi Constituţii — “sunt multe articole în actuala Constituţie care trebuie să fie modificate. Din acest considerent, în perioada când am îndeplinit funcţia de Preşedinte Interimar al Republicii, am format o Comisie din experţi, profesionişti, care au scris un proiect al unei noi Constituţii. Din păcate, acest proiect nu a fost susţinut de celelalte partide din AIE (Alianţa pentru Integrare Europeană). Adoptarea unei noi Constituţii este punctul de pornire a tuturor reformelor”.

Abordând subiectul despre pachetul de 11 legi, asumat de către Guvern, legi care nu au fost votate de către Parlament, Preşedintele PL a menţionat că “partea bună este multe din legi din acest pachet sunt legi pe care şi le-a asumat R. Moldova, semnând Acordul de Asociere cu UE, iar partea proastă este că printre aceste proiecte de legi Coaliţia de guvernare «strecoară» interese personale. Este o situaţie similară cu cea din iarnă, înainte de vacanţă, când în ultima zi au fost votate zeci de legi, printre care au «trecut» şi multe ilegalităţi. Prin sesizările depuse de către deputaţii PL la Curtea Constituţională au fost întoarse în bugetul de stat aproximativ 400 mln lei. Acestea nu sunt vorbe, sunt fapte. Noi vom analiza atent şi aceste legi pentru că noi suntem cu adevarat parteneri ai reformelor, Uniunii Europene şi a tot ceea ce înseamnă dezvoltare şi schimbare în bine”.

Oficialii au discutat şi despre importanţa continuării cursului european şi implementării reformelor reale, în folosul cetăţenilor, astfel încât schimbările în bine să devină vizibile şi să îmbunătăţească viaţa fiecărui cetăţean.

“Reforma nu înseamnă doar adoptarea unei noi legi, reforma înseamnă că această lege functionează. Ceea ce nu se întampla la noi! Reformele trebuie să îmbunatăţeasca viaţa cetăţenilor, să facă să funcţioneze instituţiile de stat, dar pentru aceasta trebuie să fie guvernarea cinstită” — a punctat Preşedintele PL.

Cu privire la adoptarea unui nou Cod al Audiovizualului, Corina Fusu a argumentat că necesitatea adoptării acestui Cod derivă din situaţia actuală din spaţiul mediatic al RM care demonstrează mai multe lacune pe care le comportă actualul Cod al Audiovizualului. Dânsa a reiterat că PL a propus şi a insistat asupra adoptării unui noi Cod al Audiovizualului şi alegerea noilor membri în Consiliul de observatori, însă nu a fost susţinut acest proiect, scris de către experţi internaţionali, probabil din motivul că unele partide de la guvernare deţin instituţii media.

Preşedintele PL le-a mulţumit reprezentanţilor Delegaţiei UE în RM pentru ajutorul acordat republicii în drumul ei european şi a menţionat că datorită acestui sprijin oferit de UE, Republica Moldova a făcut paşi importanţi în apropierea de Uniunea Europeană.

Wicher Slagter, Şeful Secţiei Politice şi Economice şi Mindaugas Kacerauskis, Expert Politic, au accentuat că au o serie de proiecte pentru R. Moldova, vor aloca fonduri, dar vor monitoriza atent implementarea acestora.

Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

Ialoveniul continuă să susţină Partidul Liberal! Veaceslav Untilă: Laşitate sau complicitate cu separatiştii?