Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

La Hânceşti s-a desfăşurat Concursul Republican de Judo în Memoria lui Gheorghe GHIMPU

|versiune pentru tipar||
PL / 4 octombrie 2014
Partidul Liberal

Sâmbătă, 4 octombrie 2014, în Sala de Sport a şcolii profesionale din oraşul Hânceşti, a avut loc Concursul Republican de Judo, rezervat copiilor şi cadeţilor, în Memoria lui Gheorghe GHIMPU. Evenimentul a fost organizat de fraţii Mihai şi Ilie Buiuc, antrenori emeriţi de Judo ai Republicii Moldova. Oaspeţii evenimentului au fost: Mihai Ghimpu, Preşedintele Partidului Liberal, Ion Apostol, Secretarul General al PL, Ştefan Vlas, Preşedintele OT PL Hînceşti, Efim Moraru, Vicepreşedintele raionului Hânceşti.

Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, fratele lui Gheorghe Ghimpu, a mulţumit organizatorilor, accentuând importanţa practicării sportului. Dânsul a menţionat că lumea îl cunoaşte pe politicianul Gheorghe Ghimpu, însă, mai puţin cunosc că a iubit sportul şi dansul. “Obiectivul acestor competiţii este să ne amintim de cei cărora azi le datorăm libertatea, căci datorită luptei lor, azi avem un tricolor şi limba română este oficial acasă. Sunteţi aici pentru a promova un mod sănătos de viaţă, cu emoţii pozitive. Sigur veţi avea cu toţii de câştigat. Fiţi energici şi curajoşi, faceţi sport şi profitaţi din plin de clipele frumoase şi irepetabile. Cu toţii sunteţi învingători, important este atunci când aţi pierdut, să ştiţi să vă ridicaţi şi să mergeţi înainte cu gândul de a învinge. Fiecare dintre voi are loc sub acest soare şi dacă nu ai câştigat azi, sigur mâine vei fi învingător. Să ştiţi că mişcarea şi sportul înseamnă viaţă, de care trebuie să vă bucuraţi”, a menţionat Mihai Ghimpu la eveniment.

Efim Morari, vicepreşedintele r. Hânceşti, a menţionat că “precum Gheorghe Ghimpu a arborat TRICOLORUL la 27 aprilie 1990, pe clădirea Parlamentului, la fel şi tinerii judocani, care sunt prezenţi la acest eveniment, trebuie să arboreze Tricolorul la toate Turneele Europene şi Mondiale la care vor participa. Trebuie să aveţi curaj şi să luptaţi până la capăt”.

Ştefan Vlas, preşedintele OT PL Hânceşti, a vorbit despre personalitatea lui Gheorghe Ghimpu şi necesitatea generaţiei tinere de a avea curajul pe care l-a avut el şi înaintaşii noştri. Dânsul le-a mulţumit fraţilor Mihai şi Ilie Buiuc pentru că au organizat acest major eveniment sportiv la Hânceşti, asigurându-i de tot suportul pentru următoarele ediţii ale Turneului.

La competiţie au participat 14 echipe de judocani, din diferite localităţi ale republicii, care au concurat la diferite categorii de greutate. La final au fost desemnaţi campionii:

2003–2004
2001–2002
1997–1999

La finalul evenimentului, Mihai Buiuc, antrenor emerit de Judo al R.Moldova, a mulţumit Preşedintelui PL, Mihai Ghimpu, pentru susţinerea consecventă de care dă dovadă şi pentru lupta dusă pentru cauza naţională. Dânsul a mai accentuat că “aceste competiţii sunt un exemplu de implicare, activitate şi performanţă, şi sunt sigur că vor fi legate prietenii durabile. Îmi pare bine că asemenea competiţii se organizează nu doar în capitală, ci şi în alte localităţi din republică. Republica Moldova are nevoie de copii şi tineri sănătoşi, activi, capabili să-şi traseze scopuri pe care să le atingă prin muncă, perseverenţă şi implicare. Vă doresc succese tuturor, pentru că în asemenea competiţii nu există învinşi, există doar câştigători”.

La concurs au participat copii cu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani, cei peste 150 de participanţi au concurat la diferite categorii de greutate, care au primit Medalii, Diplome şi premii, dar şi cartea “Conştiinţa Naţională a Românilor Moldoveni” autorul căreia este Gheorghe Ghimpu. Organizatorii sunt de părerea că, anual, performanţele şi pregătirea copiilor sunt tot mai bune. Acest lucru l-au confirmat şi antrenorii loturilor de Judo din republică care au fost prezenţi la Turneu. Ei le-au urat succes participanţilor care vor reprezenta Republica Moldova în viitor la Campionatele Europene şi Mondiale de Judo.

Amintim, Gheorghe Ghimpu s-a născut la 26 iulie 1937, în comuna Coloniţa, judeţul Lăpuşna, România. A absolvit Universitatea Pedagogică din Tiraspol (1960) şi a făcut doctorantura la Institutul de Fizică Biologică al Academiei de Ştiinţe (1970–1971). A activat în învăţământul preuniversitar la Străşeni şi în cel universitar la Tiraspol şi Chişinău.

Pentru covingeri politice şi participare la fondarea Frontului Naţional-Patriotic din Basarabia şi Nordul Bucovinei a fost condamnat (în 1972) de organele de oprimare sovietice la privaţiune de libertate cu regim sever, şase ani fiind deţinut în lagărele din Mordovia şi regiunea Perm. După,,eliberare’’ i se interzice orice activitae în domeniul pedagogiei. Odată cu proclamarea restructurării, se încadrează activ în Mişcarea de renaştere naţională şi de democratizare a societăţii. La primul Congres al Frontului Popular din Moldova este ales secretar responsabil al Sfatului şi membru al Comitetului Executiv al FPM. În perioada 1990–1994 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

A fost preşedintele Asociaţiei Victimelor Regimului Comunist de Ocupaţie şi a Veteranilor de Război ai Armatei Române din Republica Moldova, denumită, la Congresul IV din 11 iunie 2000, Partidul Naţional Român. La 27 octombrie 2000, un accident de maşină îl ţintuieşte la pat până pe 13 noiembrie 2000, când a plecat la cele veşnice.

Serviciul de presă al PL
Sursa: www.pl.md

Consiliul Republican al Partidului Liberal s-a convocat în şedinţă La Mulţi Ani, dragi Profesori!