Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Partidul Liberal nu susţine iniţiativa preşedintelui Igor Dodon privind modificarea Constituţiei

|versiune pentru tipar||
PL / 19 mai 2017
Partidul Liberal

Partidul Liberal nu susţine iniţiativa preşedintelui Igor Dodon privind modificarea Constituţiei. Liberalii spun că sunt contra transformării republicii din una parlamentară în una prezidenţială. Totodată, Mihai Ghimpu afirmă că aceasta nu este prima tentativă de a modifica constituţia în acest sens.

“Noi nu susţinem. Am spus că nu este prima tentativă de a avea un preşedinte autoritar. Acest lucru l-a vrut şi Lucinschi, republică prezidenţială. Astăzi, Igor Dodon neavând răspundere în faţa cetăţenilor, se pregăteşte cu ce să mai amăgească lumea. În campania electorală din toamna lui 2016 le-a promis, salarii, pensii, vodkă, lapte de rândunică. Iar acum vine cu o iniţiativă neconstituţională şi va ieşi în faţă şi va spune că Parlamentul nu mi-a dat voie”, a declarat Mihai Ghimpu.

Mihai Ghimpu le-a adus la cunoştinţă experţilor de la Comisia de la Veneţia, că deputaţii PL au sesizat Curtea Constituţională pe marginea acestui subiect, cerând Înaltei Curţi să declare decretul lui Dodon, ca fiind neconstituţional.

Sursa: www.pl.md

Partidul Liberal iniţiază procesul de colectare a semnăturilor pentru demiterea preşedintelui Igor Dodon Partidul Liberal părăseşte Coaliţia de guvernare