Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

28 iunie 1940 — “Ziua ocupaţiei sovietice”. Liberalii au depus flori la piatra comemorativă din PMAN

|versiune pentru tipar||
PL / 28 iunie 2017
Partidul Liberal

Astăzi, 28 iunie 2017 se împlinesc 77 ani de la ocupaţia sovietică a Basarabiei şi şi Bucovinei de Nord. În amintirea sutelor de mii de români moldoveni, care au avut de suferit în urma acestei ocupaţii, deputaţii şi membrii PL au depus flori la Piatra Comemorativă din Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Vicepreşedintele PL, Valeriu Munteanu, a menţionat că astăzi este o zi specială pentru toţi românii basarabeni.

“Până la 28 iunie 1940, teritoriul dintre Prut şi Nistru făcea parte din România. Acest teritoriu a fost rupt de sovietici. Nici până astăzi Moldova nu se află acolo unde îi este locul. Astăzi amintim cetăţenilor că locul nostru este în România Mare. Trebuie să depunem eforturile necesare pentru a reuni această ţară”, a spus Valeriu Munteanu.

Vicepreşedintele PL, Corina Fusu, a menţionat că în această zi Uniunea Sovietică a reocupat Moldova după o perioadă când a fost cu România.

“Reocuparea rusească continuă şi astăzi, vorbesc de teritoriul Transnistriei. Federaţia Rusă duce un război hibrid cu noi în speranţa că ne va recuceri nu ştiu pentru a câta oară. Noi mai avem încă acea mentalitate sovietică şi, cu părere de rău, mulţi politicieni care conduc această ţară o au. Azi ne aflăm într-o situaţia când trebuie să reluăm calea noastră şi să nu ne pierdem curajul”, a spus Corina Fusu.

Veronica Herţa, directorul “Apă — Canal”, vicepreşedinte PL, a menţionat că, această zi este una tragică pentru familia ei şi nu doar.

“Pe 6 iulie 1949, buneii mei cu un copil de jumătate de an în braţe au fost deportaţi, au trecut prin calvarul deportărilor iar în 1951 s-a născut tatăl meu pe aceste pământuri şi meleaguri”

Reamintim că pe data de 24 iunie 2010, ex-Preşedintele-Interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu a semnat Decretul Prezidenţial, prin care ziua de 28 iunie 1940 a fost declarată — Ziua ocupaţiei sovietice a Basarabiei. Ulterior, din motive politice decretul a fost declarat neconstituţional.

Sursa: www.pl.md

Deputaţii PL au revotat, iar Dodon este obligat să promulge acordul de cooperare militară cu România Partidul Liberal a adus un omagiu Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt