Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Deportările au fost una din cele mai groaznice genociduri împotriva poporului român

|versiune pentru tipar||
PL / 5 iulie 2017
Partidul Liberal

Organizaţia de tineret al Partidului Liberal (OTPL) a organizat, astăzi, un flashmob în faţa Preşedinţiei Republicii Moldova cu tema “Dodon — «Preşul lui Putin»”.

Preşedintele TPL al sectorului Ciocana din mun. Chişinău, Ilie Creţu, a adresat o scrisoare lui Igor Dodon.

“Tovarăşe preş — Igor Dodon, mâine se împlinesc 68 de ani de la cea mai mare deportare din Basarabia, aproximativ 35 796 de persoane au fost deportate, şi au avut de suferit, noi dorim să spunem că această cifră ar înseamnă dispariţia a circa 6–7 oraşe din Republica Moldova.

Deportările au fost unele din cele mai groaznice tragedii împotriva poporului român, pe care doriţi să îl puneţi în genunchi în faţa Rusiei. Vă faceţi a uita deportările şi nu doriţi să le comemoraţi.

Când mergeţi des la ţarul de la Kremlin, de fapt scuipaţi în memoria noastră, a celor care au suferit”, a precizat Ilie Creţu.

Deportările au fost una din cele mai groaznice genociduri împotriva poporului român 05.07.2017 Organizaţia de tineret al Partidului Liberal (OTPL) a organizat, astăzi, un flashmob în faţa Preşedinţiei Republicii Moldova cu tema “Dodon — «Preşul lui Putin»”. Preşedintele TPL al sectorului Ciocana din mun. Chişinău, Ilie Creţu, a adresat o scrisoare lui Igor Dodon. “Tovarăşe preş — Igor Dodon, mâine se împlinesc 68 de ani de la cea mai mare deportare din Basarabia, aproximativ 35 796 de persoane au fost deportate, şi au avut de suferit, noi dorim să spunem că această cifră ar înseamnă dispariţia a circa 6–7 oraşe din Republica Moldova. Deportările au fost unele din cele mai groaznice tragedii împotriva poporului român, pe care doriţi să îl puneţi în genunchi în faţa Rusiei. Vă faceţi a uita deportările şi nu doriţi să le comemoraţi. Când mergeţi des la ţarul de la Kremlin, de fapt scuipaţi în memoria noastră, a celor care au suferit”, a precizat Ilie Creţu.

Sursa: www.pl.md

Partidul Liberal a adus un omagiu Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt Mihai Ghimpu, în căutarea miliardului furat: Se adresează din nou guvernatorului BNM, după câteva încercări eşuate