Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Valeriu Munteanu cere Ministrului Educaţiei să anuleze diploma de Bacalaureat a lui Chiril Gaburici, obţinută fraudulos

|versiune pentru tipar||
PL / 11 ianuarie 2018
Partidul Liberal

Am solicitat dnei ministru Monica Babuc să facă toate demersurile necesare pentru ca diploma de studii medii a cetăţeanului Chiril Gaburici, obţinută fraudulos, să fie anulată, iar în consecinţă şi diploma de studii superioare să fie declarată nulă, cu retragerea titlului de licenţiat în economie a domnului Chiril Gaburici.

După realizarea acţiunilor legale de anulare a diplomelor de studii a domnului Gaburici, urmează să informaţi primul-ministru despre întrunirea condiţiilor legale, ce atrag după sine încetarea mandatului unui ministru, în vederea excluderii acestuia din Guvern.

Dnei Monica BABUC,
Ministru al Educaţiei, Culturii şi Cercetării

Pentru informare: Dlui Pavel FILIP,
Prim-ministru al Republicii Moldova

Stimată Doamnă Ministru,

La 10 ianuarie curent, în funcţia de ministrul al Economiei şi Infrastructurii a fost învestit domnul Chiril Gaburici, despre care se cunoaşte, cu certitudine, că a uzat de diploma de studii medii falsă pentru a fi admis la studii în instituţii de învăţământ superior.

Astfel, urmare a interpelărilor noastre, la 29 aprilie 2015 Procuratura Generală ne-a informat că pe faptul săvârşirii de către cetăţeanul Chiril Gaburici a infracţiunii de folosire a documentelor oficiale false a fost dispusă iniţierea unei cauze penale (nr. 2015790085) pe motivul existenţei unei bănuieli rezonabile că în diploma de 11 clase a Gimnaziului nr. 8 “Ştefan cel Mare” din mun. Chişinău, eliberată pe numele cetăţeanului Gaburici Chiril, sunt introduse date false.

În aceeaşi ordine de idei, la 19 martie 2015 ministrul Educaţiei la acea vreme, Maia Sandu, a declarat în plenul Parlamentului, că în 1995, domnul Chiril Gaburici a promovat 3 examene de bacalaureat, dar la ultimele două nu s-a prezentat, respectiv nu a susţinut în acel an examenele de bacalaureat şi nu a obţinut o diplomă de studii corespunzătoare.

Având în vedere că admiterea la ciclul I de studii (licenţă) a fost posibilă doar în baza unei diplome autentice de liceu sau de şcoală medie, este evident că folosirea unui act fals pentru a fi admis la studii universitare invalidează aceste studii şi duce la nulitatea actelor eliberate ulterior, inclusiv a diplomei de absolvire a studiilor superioare.

În mod cert, actele juridice ulterioare admiterii la studii superioare în baza diplomei false sunt lovite de nulitate, deoarece au fost efectuate în baza unui act fals, ce nu putea produce efecte juridice.

În această situaţie, deşi a expirat termenul pentru tragere la răspundere penală a cetăţeanului Chiril Gaburici pentru folosirea în 1995 a actelor false, aceste documente rămân a fi ilegale şi urmează a fi anulate, împreună cu efectele produse.

În 2015 a fost dispusă clasarea cauzei penale pe cazul diplomei false a domnului Chiril Gaburici, dar acuzatorii de stat, nu au solicitat atunci ministerului Educaţiei să anuleze diploma de studii medii a domnului Gaburici, ce s-a dovedit a fi falsă, ori există obligaţia legală de a se acţiona pro-activ în vederea excluderii din circuitul civil a oricărui document fals.

Reieşind din cele expuse, solicit ca DVS, în calitate de ministrul al Educaţiei, Culturii şi Cercetării, să efectuaţi toate demersurile necesare pentru ca diploma de studii medii a cetăţeanului Chiril Gaburici, obţinută fraudulos, să fie anulată, iar în consecinţă şi diploma de studii superioare să fie declarată nulă, cu retragerea titlului de licenţiat în economie a domnului Chiril Gaburici.

Având în vedere că Legea cu privire la Guvern nr. 136/2017, stabileşte la art. 16, litera e) că poate fi membru al Guvernului doar persoana care are studii superioare, declararea nulităţii diplomei de studii superioare a cetăţeanului Chiril Gaburici va duce, inevitabil, şi la încetarea mandatului de ministru.

După realizarea acţiunilor legale de anulare a diplomelor de studii a domnului Gaburici, urmează să informaţi primul-ministru despre întrunirea condiţiilor legale, ce atrag după sine încetarea mandatului unui ministru, în vederea excluderii acestuia din Guvern.

Cu respect,

Valeriu MUNTEANU,
Vicepreşedinte al Partidul Liberal

Sursa: www.pl.md

La Mulţi Ani, Români! Mesajul Lui Mihai Ghimpu cu ocazia Anului Nou 2018 — Anul Unirii Partidul Liberal a adus un omagiu Poetului Naţional Mihai Eminescu