Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLD

Declaraţia Congresul III al Partidului Legii şi Dreptăţii cu privire la cererea de aderare la Partidul Popular European

|versiune pentru tipar||
PDSEM (astăzi PLD) / 3 martie 2007
Partidul Legii şi Dreptăţii

Congresul III al Partidului Legii şi Dreptăţii, care prin documentele programatice aprobate a confirmat drept bază doctrinară a Partidului, doctrina creştin-democrată integrată cu obiectivele Conceptului de Dezvoltare Durabilă, care politic poate fi numită creştin-democraţia autentică, sau activă, şi dat fiind faptul, că o parte însemnată a membrilor partidului sînt foşti creştin-democraţi PPCD-işti, în numele consolidării creştin-democraţiei în R. Moldova, se adresează către Partidul Popular European de a i se acorda calitatea de membru cu drepturi depline în sînul familiei creştin-democraţilor europeni.

Conducerea Partidului Legii şi Dreptăţii va efectua formalităţile necesare şi va prezenta pachetul integral de documente ale Congresului III conform procedurii în vigoare.

Nicolae Alexei, Preşedintele Partidului

Serviciul de presă al PLD
Declaraţia cu privire la Dezvoltarea Regională a Republicii Moldova Declaraţia Congresului III al PDSEM cu privire la schimbarea denumirii Partidului Dreptăţii Social-Economice din Moldova în Partidul Legii şi Dreptăţii din Moldova