Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Comunicat de presă cu privire la tentativa de răfuiala politică a regimului comunist cu directorul publicaţiei “Timpul de dimineaţă”, Constantin Tănase

|versiune pentru tipar||
PLDM / 12 februarie 2008
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Partidul Liberal Democrat din Moldova constată cu îngrijorare că regimul comunist de la Chişinău continuă în cel mai perfid mod răfuiala cu oponenţii săi. Procuratura generală, rupînd o frază din contextul discursului dlui Constantin Tănase, directorul publicaţiei “Timpul de dimineaţă”, rostit la o acţiune publică, îl învinuieşte nefondat de atitudini xenofobe şi încearcă să-l pună sub acuzare. Partidul Liberal Democrat din Moldova atenţionează opinia publică că acest atac la libertatea presei se înscrie perfect în şirul acţiunilor ilegale ale acestei instituţii de fabricare a dosarelor, arestări nejustificate, intimidări etc. Concomitent, Procuratura generală rămîne insensibilă la crime grave cum ar fi: acaparările de proprietăţi şi afaceri prospere, înlăturarea ilicită a concurenţilor, utilizarea necamuflată a resurselor administrative în favorizarea şi protejarea unor persoane din anturajul puterii.

În acelaşi timp, reprezentanţii partidului de guvernămînt, în special preşedintele Vladimir Voronin, în repetate rînduri şi-au permis declaraţii xenofobe, ofense grave la adresa cetăţenilor cu alte convingeri decît ei, în adresa simbolurilor naţionale.

Partidul Liberal Democrat din Moldova califică atacul la adresa jurnalistului şi cetăţeanului Constantin Tănase drept o încercare de a intimida presa liberă. Chemăm toate partidele democratice, societatea civilă, toţi cetăţenii de bună credinţă să se solidarizeze cu directorul publicaţiei “Timpul de dimineaţă” Constantin Tănase, contracarînd, astfel, încercările puterii de a aduce la tăcere presa independentă.

Serviciul de presă al Partidului Liberal Democrat din Moldova
Diaspora descoperă PLDM Şedinţa Consiliului Politic Naţional al Partidului Liberal Democrat din Moldova