Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Rezoluţia cu privire la represiunile politice împotriva Partidului Liberal Democrat din Moldova

|versiune pentru tipar||
PLDM / 25 mai 2008
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Noi, membrii Partidului Liberal Democrat din Moldova, constatăm că regimul totalitar comunist a declanşat o amplă campanie de hărţuire şi persecutare a membrilor formaţiunii noastre, implicînd toate structurile de forţă: organele procuraturii, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Informaţii şi Securitate, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei etc. Scopul acestei campanii este intimidarea Partidului Liberal Democrat din Moldova care, prin iniţiativele şi acţiunile sale să se afirme pe scena politică şi să obţină un larg sprijin popular.

Calificăm acţiunile regimului comunist drept un atac direct la funcţionarea instituţiilor democratice, la pluralismul politic, la libera asociere, precum şi la alte drepturi şi libertăţi fundamentale, consfinţite de Constituţie. Atenţionăm opinia publică despre faptul că dosarele instrumentate conducerii şi membrilor PLDM nu au niciun temei legal şi sunt folosite doar ca metode de răfuială politică.

Exprimăm protestul nostru hotărât faţă de tratamentul abuziv la care este supus Partidul Liberal Democrat din Moldova de către guvernarea comunistă şi cerem Procuraturii Generale, Ministerului Afacerilor Interne, Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei să înceteze neîntîrziat acţiunile ilegale împotriva PLDM şi să-şi desfăşoare activitatea în strictă conformitate şi în limitele competenţelor atribuite prin lege şi Constituţie.

Facem apel către instituţiile internaţionale, misiunile diplomatice acreditate în Republica Moldova, organizaţiile societăţii civile şi mediile de informare să recurgă imediat la monitorizarea acţiunilor puterii împotriva Partidului Liberal Democrat din Moldova şi să nu permită degradarea climatului politic din ţara noastră.

Sursa: www.pldm.md

Memoriu al Partidului Liberal Democrat din Moldova Rezoluţia Adunării cetăţenilor cu privire la situaţia creată în agricultură în urma majorărilor constante ale preţurilor la carburanţi