Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Declaraţia PLDM cu privire la necesitatea coordonării acţiunilor partidelor de opoziţie împotriva ofensivei comuniste asupra democraţiei, drepturilor omului şi presei libere

|versiune pentru tipar||
PLDM / 12 decembrie 2008
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Partidul Liberal Democrat din Moldova constată că Partidul Comuniştilor, în coaliţie cu PPCD, a declanşat o ofensivă fără precedent împotriva democraţiei, drepturilor cetăţeanului la informaţie şi a presei libere. Tentativa de eliminare a postului PRO TV denotă clar tendinţa de monopolizare a resurselor mediatice şi de instaurare a unui control total asupra societăţii.

În această situaţie, PLDM îşi reiterează propunerea de a institui Consiliul pentru Dialog şi Cooperare, propus liderilor Partidului “Alianţa Moldova Noastră” şi Partidului Liberal, la 17 iulie 2008. Comunicarea şi cooperarea sunt o condiţie obligatorie pentru coerenţa acţiunilor opoziţiei în condiţiile abuzurilor şi ilegalităţilor guvernării comuniste îndreptate împotriva principiilor statului de drept, drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Această coordonare devine deosebit de importantă şi necesară în condiţiile în care puterea comunistă, prin eliminarea postului de televiziune PRO TV Chişinău, încearcă să lipsească definitiv societatea de surse alternative de informaţie.

PLDM face apel către Partidul “Alianţa Moldova Noastră” şi Partidul Liberal să ţină cont de înrăutăţirea climatului politic şi să participe la crearea şi la funcţionarea Consiliului pentru Dialog şi Cooperare. Ne exprimăm convingerea că acest Consiliu va contribui la o conlucrare eficientă a partidelor de opoziţie şi la stoparea ofensivei comuniste asupra cuceririlor noastre democratice.

Comunicat de presă al PLDM privind acţiunile PLDM în sprijinul Postului de televiziune PRO TV Chişinău Tinerii liberal democraţi sunt pro PRO TV