Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Declaraţia PLDM cu privire la abuzurile organelor de forţă

|versiune pentru tipar||
PLDM / 22 decembrie 2008
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Partidul Liberal Democrat din Moldova îşi exprimă indignarea faţă de abuzurile şi ilegalităţile comise de organele de poliţie şi serviciile secrete, ce au avut drept scop zădărnicirea mitingului organizat de către PLDM, la 21 decembrie 2008, în sprijinul respectării drepturilor omului, a libertăţii presei şi a postului de televiziune PRO TV.

Deşi acţiunea a fost autorizată în conformitate cu prevederile legale, cu permisiunea amplasării unei scene şi a echipamentelor de sonorizare în Piaţa Marii Adunări Naţionale, reprezentanţii organelor de forţă au demontat forţat scena şi au sechestrat ilegal aparatajul de sonorizare. La nivel local, structurile poliţiei şi ale Serviciului de Informaţii şi Securitate au încercat să împiedice deplasarea cetăţenilor la miting, recurgînd la intimidări, ameninţări şi la blocarea mijloacelor de transport.

În pofida tuturor presiunilor exercitate de putere, peste 10 mii de cetăţeni au protestat în Piaţa Marii Adunări Naţionale faţă de încălcarea drepturilor omului, suprimarea libertăţii presei şi faţă de atacurile asupra postului de televiziune PRO TV. Acţiunea s-a desfăşurat fără nicio încălcare a ordinii publice de către manifestanţi.

PLDM condamnă abuzurile comise de regim şi atrage atenţia instituţiilor europene şi internaţionale, misiunilor diplomatice acreditate la Chişinău asupra deteriorării grave a climatului politic din ţară şi inadmisibilităţii implicării organelor de poliţie şi a serviciilor secrete în acţiuni de reprimare a opoziţiei.

Reamintim preşedintelui Voronin, guvernării că au obligaţia să-şi exercite mandatul în conformitate cu prevederile ce garantează drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, consfinţite în Constituţia Republicii Moldova.

Serviciul de presă al PLDM
Rezoluţia mitingului în susţinerea respectării drepturilor omului, a libertăţii presei şi a postului de televiziune PRO TV Comunicat de presă al PLDM cu privire la mitingul în susţinerea drepturilor omului, a libertăţii presei şi a postului de televiziune PRO TV