Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Comunicat de presă al PLDM cu privire la mitingul în susţinerea drepturilor omului, a libertăţii presei şi a postului de televiziune PRO TV

|versiune pentru tipar||
PLDM / 22 decembrie 2008
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Duminică, 21 decembrie 2008, Partidul Liberal Democrat din Moldova a organizat în Piaţa Marii Adunări Naţionale o acţiune publică la nivel naţional în sprijinul drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, a mass-media libere şi în susţinerea postului de televiziune PRO TV. La acţiune au participat peste 10 mii de cetăţeni din municipiile Chişinău şi Balţi, din raioanele republicii, alte cîteva mii de manifestanţi fiind împiedicaţi să ajungă în capitală de către colaboratorii organelor de forţă, care au stopat mijloacele de transport.

Mitingul a început cu întîrziere de circa 40 de minute, din cauza acţiunilor abuzive şi ilegale ale forţelor de ordine, care au interzis instalarea tribunei în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi au sechestrat aparatajul de sonorizare. În momentul în care organizatorii au încercat să utilizeze instalaţii de sonorizare de rezervă, conectarea acestora la sursa de curent electric a fost interzisă.

După o jumătate de oră, sub presiunea cetăţenilor adunaţi în piaţă, care au scandat “Libertate”, “Jos dictatura”, “Jos guvernarea comunistă”, “Vrem presă liberă”, “Vrem PRO TV” s-a reuşit conectarea aparatajului de sonorizare.

Mitingul a fost deschis de Preşedintele PLDM, Vlad Filat, care s-a referit la campania fără precedent de intimidare, defăimare şi distrugere a opoziţiei democratice şi a presei libere, declanşată de guvernarea comunistă. Amploarea acţiunii PLDM demonstrează nemulţumirea crescîndă a cetăţenilor faţă de modul în care este guvernată ţara, iar agonia în care se află determină regimul comunist să recurgă la abuzuri şi ilegalităţi.

La miting au luat cuvîntul Alexandru Tănase, prim-vicepreşedintele PLDM, Valeriu Saharneanu, preşedintele Uniunii Jurnaliştilor, Larisa Manole, jurnalistă, Mihai Godea, prim-vicepreşedintele PLDM, Constantin Tănase, directorul cotidianului “Timpul de dimineaţă”, Iurie Ţap, primar de Floreşti, vicepreşedintele PLDM, Val Butnaru, directorul publicaţiei “Jurnal de Chişinău”, Constantin Cheianu, jurnalist, dramaturg, Vladimir Hotineanu, prorectorul USMF “Nicolae Testemiţeanu”, Mihai Şleahtiţchi, vicepreşedintele PLDM, Iulian Fruntasu, vicepreşedintele PLDM.

Vorbitorii au condamnat acţiunile puterii de încălcare a drepturilor la libera exprimare, la informare, la libera asociere, la libera circulaţie, precum şi refuzul neîntemeiat al Consiliului Coordonator al Audiovizualului de a prelungi de drept licenţa de emisie pentru PRO TV. Aceste constrîngeri sunt dovada practicilor totalitate aplicate de guvernare în raport cu propriul popor, cu jurnaliştii care îşi fac onest datoria.

La încheierea mitingului, participanţii au adoptat o rezoluţie, prin care au cerut respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti consfiinţite de Constituţia Republicii Moldova şi de Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, încetarea acţiunilor de hărţuire şi intimidare a jurnaliştilor şi a presei libere. Prin rezoluţia adoptată, participanţii la miting s-au solidarizat cu jurnaliştii şi cu presa liberă, cu postul de televiziune PRO TV, au cerut prelungirea de drept a licenţei de emisie pentru această instituţie media şi au atenţionat că abuzurile comise împotriva drepturilor omului şi a presei reprezintă un atentat la principiile statului de drept.

După încheierea mitingului, participanţii s-au deplasat în marş de protest pîna în faţa Preşedinţiei, unde liderul PLDM, Vlad Filat, a depus pe numele şefului statului Vladimir Voronin rezoluţia mitingului, textul Constituţiei Republicii Moldova şi al Convenţiei Europene pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale. În aşa mod Preşedintelui Republicii Moldova i-a fost adusă la cunoştinţă poziţia cetăţenilor că trebuie să-şi exercite mandatul în conformitate cu prevederile constituţionale. În finalul acţiunii manifestanţii au prins eşarfe şi steguleţe verzi de ramurile copacilor din faţa Preşedinţiei, în semn de solidarizare cu presa liberă.

Declaraţia PLDM cu privire la abuzurile organelor de forţă Comunicat de presă al PLDM privind pichetarea de către PLDM a Consiliului Coordonator al Audiovizualului