Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Comunicat de presă al PLDM cu privire la acţiunea tinerilor liberal democraţi “Moldova, trezeşte-te!”

|versiune pentru tipar||
PLDM / 11 martie 2009
Partidul Liberal Democrat din Moldova

La 11 martie curent, Tineretul Liberal Democrat din Moldova a organizat acţiunea flash mob cu genericul “Moldova, trezeşte-te!”

În jurul orei 11.30, zeci de tineri s-au întins pe băncile de pe Aleea Clasicilor, în preajma statuii lui Ştefan cel Mare şi Sfînt, avînd sub cap perne de culoare roşie. Un alt grup de tineri, purtînd însemnele PLDM şi pancarte cu mesajele: “Votul tău”, “Moldova, trezeşte-te!” şi “Verde pentru vot” i-au trezit pe cei care dormeau şi împreună au mers pînă la preşedinţie, unde au continuat acţiunea “Numărătoarea inversă a guvernării comuniste”, arătînd şefului statului cîte zile au rămas comuniştilor să se afle la putere.

Scopul acţiunii a fost sensibilizarea opiniei publice asupra importanţei participării fiecărui cetăţean cu drept de vot la alegerile parlamentare din 5 aprilie. Mesajul pe care au dorit să-l transmiţă tinerii liberal democraţi a fost că fiecare vot la scrutinul parlamentar contează enorm pentru destinul ţării. Şansa de a aduce ţara noastră în albia normalităţii nu poate fi ratată pin indiferenţă şi pasivitate. Tinerii, prin votul lor, pot contribui la transformarea Republicii Moldoba într-un stat democratic şi prosper, în care drepturile şi libertăţile cetăţeanului sunt respectate.

Serviciul de presă al PLDM
Partidul Liberal Democrat din Moldova susţine Pactul împotriva corupţiei Comunicat de presă al PLDM cu privire la Conferinţa Cluburilor Studenţeşti Liberal Democrate