Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Comunicat de presă al PLDM cu privire la Conferinţa Cluburilor Studenţeşti Liberal Democrate

|versiune pentru tipar||
PLDM / 14 martie 2009
Partidul Liberal Democrat din Moldova

La 14 martie curent, la Chişinău, s-a desfăşurat Conferinţa Cluburilor Studenţeşti Liberal Democrate. La for au participat 450 de tineri, reprezentanţi ai insituţiilor de învăţămînt superior din Republica Moldova.

Conferinţa a fost salutată de prim-vicepreşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Alexandru Tănase, care a menţionat că, prin activismul lor, prin implicarea în viaţa social-politică, tinerii liberal democraţi au demonstrat că reprezintă viitorul ţării noastre.

Preşedintele Organizaţiei de Tineret a PLDM, George Mocanu, a specificat că şase Cluburi Studenţeşti Liberal Democrate, care activează la USM, ULIM, UTM, USMF, USEFS şi ASEM, au fost deja acreditate, iar în celelalte instituţii de învăţămînt superior din republică există Grupuri de iniţiativă pentru constituirea acestora. “Fiecare generaţie are neşansa de a trece neobservată, dar şi şansa de a schimba cursul istoriei. Ziua de 5 aprilie oferă această şansă fiecărui tînăr, de aceea este important să mergem la vot şi să dăm undă verde pentru Moldova”, a menţionat George Mocanu.

După întrunirea Cluburilor Studenţeşti Liberal Democrate, tinerii s-au îndreptat în marş de protest spre preşedinţie, scandînd “Verde pentru Moldova”, “Moldova, trezeşte-te!”, “Vine primăvara, verde-n toată ţara”, “Tu decizi în ţara ta”. În faţa preşedinţiei tinerii liberal democraţi au continuat acţiunea “Numărătoarea inversă pentru guvernarea comunistă”, începută la 23 ianuarie. Manifestanţii au pichetat preşedinţia timp de 15 minute, arătînd grafic şefului statului că au rămas 25 de zile în care comuniştii vor mai guverna ţara.

Pichetanţii şi-au lăsat semnăturile pe un panou, pe care erau inscripţionate acuzaţiile aduse regimului Voronin: “Ne fură prezentul şi viitorul”, “Ne alungă părinţii din ţară”, “Închide gura jurnaliştilor”, “Închide hotarele ţării”, “Bate oamenii nevinovaţi”, “Hărţuieşte opoziţia”, “Sărăceşte ţara”.

Acţiunea de astăzi s-a înscris în şirul manifestaţiilor de protest ale Partidului Liberal Democrat din Moldova faţă de abuzurile şi ilegalităţile guvernării comuniste, care în 8 ani a transformat Republica Moldova în cea mai săracă ţară din Europa, într-un stat autoritar şi poliţienesc.

Serviciul de presă al PLDM
Comunicat de presă al PLDM cu privire la acţiunea tinerilor liberal democraţi “Moldova, trezeşte-te!” Declaraţia lui Călin Vieru, candidat la funcţia de deputat în Parlament pe listele PLDM