Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Declaraţia PLDM în legătură cu intenţia Preşedintelui Voronin de a semna un document de reglementare a problemei transnistrene în afara formatului 5+2

|versiune pentru tipar||
PLDM / 17 martie 2009
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Partidul Liberal Democrat din Moldova îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu intenţiile Preşedintelui Voronin de a semna un aşa-zis “document intermediar” privind reglementarea problemei transnistrene, în cadrul vizitei sale la Moscova, preconizată pentru 18 martie curent.

Acceptarea de către Voronin, aflat pe final de mandat, a propunerii Moscovei de a negocia cu liderul separatist Smirnov şi cu reprezentanţii Federaţiei Ruse, excluzînd principalii parteneri ai ţării noastre: UE, SUA şi Ucraina, constituie o subminare a formatului internaţional de negocieri 5+2.

PLDM aminteşte că ţara noastra a trecut printr-o experienţă de negocieri trilaterale, soldate cu Memorandumul Kozak, document ce prevedea transnistrizarea Republicii Moldova ca substitut al reglementării durabile a problemei raioanelor de est.

Rusia a demonstrat în repetate rînduri că orice iniţiativă lansată de ea derivă din principiile Memorandumului Kozak, ceea ce contravine Constituţiei Republicii Moldova şi Legii cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stînga Nistrului (Transnistria), adoptată în unanimitate la 22 iulie 2005.

Partidul Liberal Democrat din Moldova îşi reiterează pozitia conform careia orice soluţie paşnică, durabilă şi echitabilă poate fi atinsă doar cu implicarea SUA, UE, Ucrainei şi OSCE în formatul 5+2.

Tentativa Preşedintelui Voronin de a semna în pripă un “document intermediar”, fără consultarea prealabilă a partidelor politice şi a societăţii civile, are un pronunţat caracter electoral, poate aduce prejudicii grave intereselor naţionale ale Republicii Moldova şi pierderea credibilităţii ca partener serios în faţa celorlalţi negociatori.

PLDM cere şefului statului să nu sacrifice viitorul Republicii Moldova pentru a obţine dividende electorale de moment, în interesul PCRM. Totodată, propunem partidelor de opoziţie, instituţiilor mass media, societăţii civile să urmărească cu maximă atenţie rezultatele vizitei Preşedintelui Voronin la Moscova şi să contracareze orice încercare de a decide soarta ţării, prejudiciind interesele naţionale ale Republicii Moldova.

Serviciul de presă al PLDM
Declaraţia lui Călin Vieru, candidat la funcţia de deputat în Parlament pe listele PLDM Poziţia Partidului Liberal Democrat din Moldova în problema legislaţiei non-discriminare