Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Declaraţia PLDM în legătură cu încălcarea de către Preşedintele Voronin a pricipiilor de reglementare a conflictului transnistrean

|versiune pentru tipar||
PLDM / 19 martie 2009
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Pe data de 18 martie curent, Preşedintele Voronin a semnat la Moscova, împreună cu Preşedintele rus Medvedev şi cu liderul separatist Smirnov, o declaraţie comună privind diferendul transnistrean. Avînd în vedere conţinutul acestui document, precum şi contextul în care a fost semnat, Partidul Liberal Democrat din Moldova declară următoarele:

Recunoscînd, aşa cum este scris în declaraţia menţionată, “rolul stabilizator al actualei misiuni de menţinere a păcii” şi acceptînd “necesitatea transformării ei în operaţiune de garantare a păcii sub egida OSCE” abia “după reglementarea conflictului”, Preşedintele Voronin a încălcat flagrant principiile de reglementare a conflictului transnistrean, cuprinse în setul de acte legislative în problema Transnistriei, adoptat unanim de Parlament în vara anului 2005.

PLDM aminteşte în context că, prin “Apelul cu privire la principiile şi condiţiile demilitarizării zonei transnistrene” din 10 iunie 2005, Parlamentul Republicii Moldova cerea Rusiei să-şi reducă treptat unităţile militare din Transnistria şi să le retragă în totalitate de pe teritoriul ţării până la 31 decembrie 2006. În acelaşi document se spunea că “în termenul menţionat, în urma unui demers al Republicii Moldova către OSCE, se va realiza transformarea treptată şi deplină a operaţiunii de pacificare existente într-un mecanism internaţional de observatori militari şi civili, care va acţiona cu mandatul OSCE”.

Este evident că documentul semnat recent la Moscova inversează lucrurile. Semnătura Preşedintelui Voronin pe declaraţia respectivă echivalează, de fapt, cu acceptarea prezenţei militare ruseşti şi oferă Federaţiei Ruse un nou prilej de a tergiversa la nesfîrşit retragerea trupelor sale de pe teritoriul ţării noastre.

În scopul obţinerii unui sprijin electoral din partea Moscovei, Preşedintele Voronin nu mai recunoaşte caracterul ilegal al prezenţei militare ruseşti în Republica Moldova şi acceptă Tiraspolul ca parte egală la negocieri.

Totodată, Voronin refuză să-şi mai onoreze obligaţiunile faţă de Uniunea Europeană şi SUA, ca parteneri ai Republicii Moldova în formatul de negocieri “5+2”, făcînd astfel şi mai vulnerabilă poziţia ţării noastre în problemele ei majore de securitate naţională.

Partidul Liberal Democrat din Moldova consideră că declaraţia semnată de Voronin la Moscova poartă un caracter eminamente electoral şi nu poate avea nicio consecinţă juridică. Prezenţa lui Voronin la Kremlin, în compania lui Smirnov şi pe ultima sută de metri a campaniei electorale, reprezintă un gest disperat al liderului comunist de la Chişinău, care vrea să se menţină la putere cu orice preţ, inclusiv cu preţul independenţei şi intergităţii teritoriale a Republicii Moldova.

Serviciul de presă al PLDM
Declaraţia PLDM cu privire la intensificarea provocărilor şi atacurilor de imagine în campania electorală Declaraţia PLDM faţă de provocările lansate de presa controlată de puterea comunistă