Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Declaraţia PLDM privind deportările operate de către regimul comunist pe teritoriul Republicii Moldova

|versiune pentru tipar||
PLDM / 2 iulie 2009
Partidul Liberal Democrat din Moldova

La 6 iulie 2009 se împlinesc 60 de ani de la deportările masive ale cetăţenilor, operate de către regimul comunist pe teritoriul Republicii Moldova. Acum 60 de ani, 11293 de familii au fost duse forţat în Gulagul stalinist. Toate bunurile rămase în gospodăriile deportaţilor au fost confiscate de către regimul comunist.

Partidul Liberal Democrat din Moldova constată că autorităţile moldovene nu şi-au onorat obligaţiunile faţă de victimele deportărilor comuniste şi faţă de urmaşii acestora. Pînă în prezent nu există un mecanism aplicabil de restituire a averilor persoanelor deportate. Legislaţia Republicii Moldova pune această sarcină pe umerii administraţiilor locale. Autorităţile publice locale, însă, nu au surse pentru a compensa pierderile oamenilor, iar Legea Bugetului de Stat nu prevede un articol special, dedicat acestei probleme.

Majoritatea covîrşitoare a celor care au fost repuşi în drepturi în anii 1990 şi cărora li s-a făcut dreptate, sub aspect moral, au primit despăgubiri mizere. Estimările pierderilor, la acel moment, nu corespundeau nici pe departe cu cele pe care le-au avut de suportat, în mod abuziv, deportaţii.

Partidul Liberal Democrat din Moldova cere autorităţilor publice centrale şi locale să dea dovadă de responsabilitate în rezolvarea problemelor cu care se confruntă foştii deportaţi, mai ales în ceea ce priveşte reabilitarea şi retrocedarea averilor intrate la momentul deportării în administrarea statului.

Partidul Liberal Democrat din Moldova cere autorităţilor de la Chişinău să condamne public deportările organizate de regimul comunist sovietic pe teritoriul Basarabiei.

Partidul Liberal Democrat din Moldova face apel către Mitropoliile ortodoxe ale Moldovei şi Basarabiei, către toate confesiunile din Republica Moldova ca în ziua de duminică, 5 iulie, în toate edificiile de cult din ţară se fie înalţate rugi pentru victimele deportărilor.

Partidul Liberal Democrat din Moldova constată că şi după 60 de ani de la tragicele evenimente, Republica Moldova este guvernată de un regim comunist autoritar, al cărui politică de bază este genocidul împotriva propriului popor. La această tristă aniversare, PLDM este alături de victimele deportărilor şi declară că face tot ce îi stă în puteri ca acestor oameni să li se facă dreptate.

Serviciul de presă al PLDM
PLDM l-a omagiat pe marele voievod Ştefan PLDM a instituit fondul “Aprilie 2009”