Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

PLDM l-a omagiat pe marele voievod Ştefan

|versiune pentru tipar||
PLDM / 2 iulie 2009
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Partidul Liberal Democrat din Moldova a comemorat astăzi 505 ani de la trecerea în eternitate a domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfînt. Conducerea PLDM, însoţită de numeroşi membri ai partidului a depus flori şi a ţinut un moment de reculegere la monumentul voievodului din Grădina publică “Ştefan cel Mare”.

Preşedintele Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, a declarat că “Ştefan cel Mare este un exemplu de demnitate şi un model cum trebuie să serveşti patria. Este un simbol al nostru, care, cu certitudine, va dăinui în timp. Iar aceste flori reprezintă un omagiu adus unui mare om, unui mare politician, unui adevărat patriot. Este de datoria noastră să cinstim şi să-i comemorăm pe cei care au fost înaintaşii noştri şi merită să le purtăm respectul”, a opinat Vlad Filat.

Mihai Godea, prim-vicepreşedintele PLDM a declarat că a Ştefan cel Mare a fost una din cele mai proeminente figuri istorice ale neamului nostru şi a dus faima Moldovei departe în lume. Supranumit şi “atlet al creştinismului”, marele voievod Ştefan ne-a lăsat un testament — “să stăm strajă la hotare, să păzim acest pamînt!”, a afirmat Mihai Godea. Noi, avem datoria sfîntă să realizăm testamentul domnitorului, construind un viitor european pentru ţara noastră.

Ştefan cel Mare a domnit pe tronul Moldovei de la 14 aprilie 1457 şi pînă la 2 iulie 1504.

Sursa: www.pldm.md

Declaraţia PLDM cu privire la tentativa de tensionare a relaţiilor interetnice în scopuri electorale Declaraţia PLDM privind deportările operate de către regimul comunist pe teritoriul Republicii Moldova