Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Congresul al IV-lea al Partidului Liberal Democrat din Moldova. Declaraţie politică

|versiune pentru tipar||
PLDM / 10 aprilie 2011 | 
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Noi, delegaţii celui de-al IV-lea Congres al Partidului Liberal Democrat din Moldova,

audiind Raportul Preşedintelui Vlad Filat despre activitatea partidului, precum şi luările de cuvânt ale delegaţilor, constatăm cu legitimă satisfacţie că obiectivele pe termen scurt, asumate de PLDM la Congresul al III-lea din 19 decembrie 2009, au fost, în mare parte, realizate.

Prin eforturi susţinute, într-un singur an am dublat scorul electoral. Am devenit partidul de referinţă în Republica Moldova şi ne-am asumat o sarcină foarte responsabilă: împreună cu partenerii noştri de coaliţie, să guvernăm ţara şi s-o reaşezăm pe făgaşul normalităţii, să oferim oamenilor un trai mai bun, iar ţării noastre — o perspectivă clară de integrare în Uniunea Europeană.

În Guvern sau în Parlament, în structurile administraţiei publice centrale sau locale, reprezentanţii PLDM au acţionat constant şi hotărât pentru restabilirea funcţionalităţii instituţiilor statului, pentru prevenirea dezastrului economic şi financiar.

În condiţii de criză politică, am reuşit să stabilizăm situaţia economică, să onorăm obligaţiunile statului faţă de salariaţi şi pensionari, să asigurăm venituri suplimentare pentru anumite categorii sociale.

Datorită acţiunilor noastre energice şi coerente pe plan extern, imaginea Republicii Moldova în lume s-a schimbat în mod decisiv. Am demonstrat partenerilor noştri de dezvoltare că suntem sinceri, responsabili şi predictibili. Am deblocat relaţiile cu instituţiile financiare internaţionale şi am stabilit o agendă clară de dialog cu UE. Ţara noastră se bucură de o asistenţă financiară consistentă şi de o deschidere fără precedent din partea structurilor europene şi a partenerilor ei strategici.

În semn de preţuire a prestaţiei partidului nostru, precum şi în virtutea afinităţilor doctrinare, cel mai influent partid din Uniunea Europeană — Partidul Popular European — ne-a acceptat în rândurile sale cu statut de membru observator.

Am demonstrat până în prezent prin fapte concrete că suntem un partid puternic şi responsabil. Toate acţiunile noastre au fost orientate spre apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, spre rezolvarea celor mai stringente probleme cu care se confrunta societatea noastră.

Reuniţi astăzi, în acest moment extrem de important în istoria Republicii Moldova, noi, delegaţii Congresului IV al PLDM, declarăm că vom urmări neabătut realizarea Programului nostru Politic şi Economic. Vom atinge pas cu pas toate obiectivele Programului de Guvernare: “Integrare Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare”. Suntem pe deplin conştienţi că responsabilitatea pentru îndeplinirea acestui program revine, în cea mai mare măsură, Partidului Liberal Democrat din Moldova.

Avem datoria să reformăm instituţiile statului şi să le punem în serviciul cetăţeanului, să creăm. cadrul constituţional optim pentru ca aceste instituţii să funcţioneze coerent.

Avem datoria să promovăm competenţa şi profesionalismul în actul de guvernare atât la nivel central, cât şi la cel local. Înţelegem că rolul puterii locale în gestionarea treburilor statului este extrem de important. De aceea ne asumăm sarcina să trecem cu succes încă un examen: alegerile locale din iunie 2011. Capacităţile manageriale şi calităţile morale vor fi singurele criterii de selectare a candidaţilor noştri. Obiectivul nostru este să preluăm puterea în majoritatea unităţilor teritorial-administrative de nivelul doi, inclusiv în municipiul Chişinău.

În efortul nostru de modernizare şi europenizare a ţării, contăm pe energiile tuturor cetăţenilor, pe implicarea personală a fiecărui dintre noi.

Împreună suntem puternici!
Împreună pentru Moldova!

Sursa: www.pldm.md

Tinerii liberal democraţi din Şoldăneşti promovează un mod de viaţă sănătos Rezoluţia Congresului IV al Partidului Liberal Democrat din Moldova cu privire la alegerile locale din iunie 2011