Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

PLDM dezvoltă relaţii de colaborare cu partidele membre ale PPE

|versiune pentru tipar||
PLDM / 13 iunie 2011
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a avut o întrevedere cu europarlamentarul german creştin-democrat, Elmar Brok, membru al Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European, şi cu Secretarul de stat pentru Transport al Franţei, Thierry Mariani, membru al Uniunii pentru o Mişcare Populară din Franţa.

În cadrul întrevederii, au fost discutate chestiuni ce ţin de procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, precum şi modalităţile de cooperare a Partidului Liberal Democrat din Moldova cu Partidul Popular European şi formaţiunile constituante ale acestuia.

Vlad Filat a specificat că reformele care urmează a fi implementate în ţara noastră sunt complexe şi de o intensitate maximă. De aceea, pe lângă o mobilizare internă, este nevoie şi de suportul direct al partenerilor de dezvoltare, inclusiv din cadrul PPE.

În timpul discuţiilor cu oficialii PPE au fost abordate şi chestiuni ce ţin de apropierea ţării noastre de Uniunea Europeană, cum ar fi: Acordul de Comerţ Liber Aprofundat şi Comprehensiv (DCFTA), regimul liberalizat de vize, aderarea la spaţiul aviatic comun, viitorul Acord de Asociere, precum şi necesitatea consolidării clauzei ce ţine de perspectiva europeană a Republicii Moldova.

Vlad Filat şi reprezentanţii PPE au avut un schimb de opinii şi vizavi de soluţionarea diferendului transnistrean. În acest context, preşedintele PLDM a menţionat că, graţie suportului acordat de partenerii din PPE, această problemă a devenit un subiect important de discuţie cu Federaţia Rusă, iar aceasta oferă încrederea că va fi identificată o soluţie viabilă şi definitivă.

Reprezentanţii PPE şi-au exprimat satisfacţia faţă de mersul reformelor în ţara noastră, reiterând sprijinul politic al popularilor europeni pentru PLDM, precum şi susţinerea demersului european al Republicii Moldova.

La întrevedere au mai participat prim-vicepreşedintele PLDM, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, şi vicepreşedintele PLDM, Iulian Fruntaşu.

Serviciul de presă al PLDM

Comunicat de presă al Partidului Liberal Democrat din Moldova PLDM a semnat Memorandumul de Înţelegere privind consultările şi cooperarea cu UMP