Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Seminar pentru liderii de opinie din PLDM

|versiune pentru tipar||
PLDM / 12 iulie 2011
Partidul Liberal Democrat din Moldova

În perioada 9–10 iulie, la Chişinău, a avut loc o instruire pentru liderii de opinie din PLDM cu genericul “Principiile şi valorile conservatorismului”. Trainerii, Tim Dier şi Amy Selman, au explicat participanţilor mecanismele de elaborare a politicilor, importanţa valorilor şi principiilor în promovarea activităţilor politice.

În cuvântul său de salut, Tudor Deliu, vicepreşedintele fracţiunii PLDM în Parlamentul Republicii Moldova a menţionat importanţa colaborării PLDM cu partenerii externi în dezvoltarea programelor comune de instruire pentru membrii partidului şi a mulţumit participanţilor pentru activism şi interes.

În cadrul instruirii au fost utilizate metode interactive de lucru, care au favorizat consolidarea comunicării dintre participanţi. Subiectele care au fost propuse spre discuţie au ţinut de specificul Republicii Moldova, de realităţile în care se află, cum ar fi: situaţia din cadrul Administraţiei Publice Locale, situaţia pensionarilor, a tinerilor absolvenţi, starea lucrurilor din educaţie, micul business şi domeniul agricol. Participanţii au dezvoltat politici conservatoare pentru fiecare categorie menţionată, prezentând informaţii despre reformele lansate de Guvernul R. Moldova în domeniile menţionate, completând subiectele cu propuneri noi şi argumentate.

Trainerii din Marea Britanie au menţionat că pentru fiecare partid politic este importantă dezvoltarea doctrinară al acestuia. Partidul Conservator din Marea Britanie are istorie şi tradiţii, iar membrii acestuia sunt în permanentă comunicare cu aleşii săi. Dacă un partid doreşte să devină unul puternic şi cu tradiţii, este important să contribuie la dezvoltarea membrilor săi.

Sursa: www.pldm.md

Declaraţia fracţiunii Partidului Liberal Democrat din Moldova cu privire la priorităţile agendei de reforme a AIE PLDM va acţiona în spiritul respectului pentru votul exprimat de cetăţeni