Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Vlad Filat şi deputaţii PLDM au depus flori la bustul poetului Mihai Eminescu

|versiune pentru tipar||
PLDM / 15 iunie 2012
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Astăzi, 15 iunie, se împlinesc 123 de ani de la moartea poetului naţional, Mihai Eminescu. Cu această ocazie, Preşedintele PLDM, premierul Vlad Filat, dar şi deputaţii din fracţiunea liberal democrată au depus flori la bustul poetului Mihai Eminescu, amplasat pe Aleea Clasicilor din Grădina publică “Ştefan cel Mare şi Sfânt”.

Vlad Filat a declarat că “opera lui Mihai Eminescu este una complexă şi de o mare valoare. Este o greşeală să spui că ceva este mai bun sau ceva mai puţin bun. Eminescu a fost un om cu o prestaţie excelentă”, a spus Vlad Filat.

De asemenea, premierul a declarat că, începând cu anul 2013, pe data de 15 ianuarie — ziua de naştere a poetului — va fi sărbătorită Ziua Naţională a Culturii.

“Este o decizie corectă, dar un pic întârziată. Dar, însăşi faptul că a fost declarată ca fiind zi a culturii naţionale este un lucru foarte important. Urmează ca împreună cu toţii oamenii de cultură să ne pregătim pentru a avea o zi naţională a culturii aşa cum merită cetăţenii Republicii Moldova”, a spus Vlad Filat.

La rândul său, preşedintele fracţiunii parlamentare a PLDM, Valeriu Streleţ, a spus că moştenirea culturală şi spirituală a marelui poet va dăinui veşnic.

Mihai Eminescu a murit la 15 iunie 1889, în Bucureşti, având doar 39 de ani.

Sursa: www.pldm.md

Alexandru Cimbriciuc: “Numai printr-o cooperare strânsă am putea obţine rezultate în prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional” De Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, 30 de membri a OT Edineţ a PLDM au fost implicaţi într-o acţiune de voluntariat de donare a sângelui