Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Promisiune realizată — drum renovat în satul Carabetovca

|versiune pentru tipar||
PLDM / 20 iunie 2012
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Pe data de 17 iunie, deputaţii Partidului Liberal Democrat din Moldova: Ivan Ionaş, Iurie Chiorescu, Maria Ciobanu, Petru Vlah şi Ion Butmalai au participat la darea în exploatare a 5000 de metri de drum în satul Carabetovca, raionul Basarabeasca. La eveniment a fost prezentă întreaga comunitate, dar şi primari din satele vecine.

Drumul din satul Carabetovca era într-o stare deplorabilă, iar în acest an a fost construit complet datorită eforturilor întreprinse de deputatul PLDM, Ivan Ionaş.

Ionaş a spus că este foarte bucuros că în sfârşit această porţiune de drum a fost construită.

“În campania electorală am promis că voi depune toate eforturile pentru ca cetăţenii din acest sat să aibă un drum pe care să se poată deplasa mai uşor. Acum sunt mulţumit pentru că mi-am îndeplinit angajamentul asumat în faţa alegătorilor”, a spus deputatul PLDM, Ivan Ionaş.

Imediat ce a fost dat în exploatare, drumul a fost sfinţit de un sobor de preoţi.

La rândul lor, cetăţenii au mulţumit pentru suportul oferit în construcţia drumului, menţionând că această zi a fost aşteptată mult timp de întregul sat.

Sursa: www.pldm.md

Alexandru Cimbriciuc: Moldova optează pentru o cooperare strânsă cu NATO Iurie Leancă — invitat al Şcolii de Studii Europene