Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

La Orhei a avut loc Forumul Aleşilor Locali ai PLDM

|versiune pentru tipar||
PLDM / 18 septembrie 2012 | 
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Astăzi, 18 septembrie, în incinta Casei de Cultură din oraşul Orhei a avut loc Forumul Aleşilor Locali ai Partidului Liberal Democrat din Moldova. La întrunire au participat peste 750 de primari, consilieri locali, raionali şi municipali, preşedinţi de raioane, deputaţi şi miniştri, care au dezbătut agenda PLDM în domeniul descentralizării şi autonomiei locale, angajamentele pentru dezvoltarea Republicii Moldova, practicile de dezvoltare locală şi atragere a investiţiilor. La forum a fost prezent şi preşedintele Grupului Partidului Popular European în Parlamentul European, Joseph Daul.

Preşedintele PLDM, Vlad Filat, Prim-ministru al Republicii Moldova, a declarat că PLDM, în calitate de partid cu cea mai mare reprezentativitate locală, are datoria să fie motorul dezvoltării Republicii Moldova, garanţia viitorului european al ţării, care se compune din victorii mici, pas cu pas.

“Aceste victorii sunt proiecte de dezvoltare pentru fiecare comunitate şi gospodărie. Trebuie să creăm o ţară cu o educaţie de calitate, drumuri bune, cu oportunităţi de afaceri şi angajare, cu cetăţeni care au acces la apă şi canalizare, cu agricultură modernă şi competitivă, cu servicii sociale pentru cei cu nevoi”, a spus Vlad Filat.

Premierul a menţionat că, în prezent, cu suportul Uniunii Europene şi a statelor membre, sunt în stadiu de implementare peste 358 de proiecte, în valoare de 1.4 mlrd Euro, de ele beneficiind, direct sau indirect, peste 30 la sută din localităţile ţării. Vlad Filat a chemat aleşii locali să dea dovadă de maximă transparenţă şi monitorizare strictă în implementarea proiectelor.

“Avem nevoie de calitate, transparenţă, responsabilitate şi multă încredere că împreună vom reuşi să învingem crizele financiare, calamităţile naturale, blocajele politice”, a punctat Vlad Filat.

Cu un mesaj către participanţii forumului a venit şi preşedintele Grupului PPE în Parlamentul European, Joseph Daul.

Oficialul a declarat toată susţinerea popularilor europeni pentru aspiraţiile de integrare a Republicii Moldova în UE. “Aţi demonstrat consecutivitate şi o spun cu certitudine că viitorul ţării Dvs. este în marea familie europeană. Pentru a vă atinge scopul vă doresc mult curaj şi determinare”, a spus Joseph Daul. De asemenea, Preşedintele Grupului PPE în Parlamentul European a îndemnat primarii, consilierii, preşedinţii de raioane să fie direcţi şi eficienţi în administrarea localităţilor, să aibă încredere în forţele proprii şi respect pentru cetăţenii care le-au acordat mandatul.

Preşedintele Asociaţiei Aleşilor Locali ai PLDM, deputatul Tudor Deliu a făcut bilanţul activităţii Asociaţiei şi a declarat că, pe parcursul unui an de mandat, aleşii locali au depus eforturi maxime pentru a rezolva problemele cu care se confruntă cetăţenii.

“Un an de guvernare locală, pentru istorie e aproape nimic, iar pentru aleşii locali e mult, e perioada de timp în care a trebuit să reuşiţi să demonstraţi că cetăţenii au făcut alegerea corectă”, a spus Tudor Deliu.

În dezbateri au luat cuvântul primari, consilieri şi preşedinţi de raioane, care şi-au împărtăşit experienţa acumulată, realizările, dar şi problemele cu care se confruntă în activitatea cotidiană.

Primarul oraşului Orhei, Vitalie Colun, gazda evenimentului, a specificat că, în perioada de exercitare a mandatului, a reuşit să atragă investiţii de peste 20 mln lei, ceea ce se reflectă în proiecte concrete spre binele comunităţii. “Am demonstrat că, împreună, putem face lucruri mari şi frumoase pentru cetăţenii Republicii Moldova”, a spus Vitalie Colun.

Participanţii la Forum au adresat numeroase întrebări, propuneri şi doleanţe membrilor Cabinetului de miniştri prezenţi la întrunire.

Forumul Aleşilor Locali ai PLDM a finalizat cu adoptarea unei Declaraţii.

În urma scrutinului local din iunie 2011, Partidul Liberal Democrat din Moldova are 14 preşedinţi de raioane, 323 primari, peste 3039 de consilieri săteşti şi comunali şi circa 300 de consilieri raionali şi municipali.

Declaraţia Aleşilor Locali ai Partidului Liberal Democrat din Moldova

Întruniţi într-un Forum de evaluare a performanţelor administraţiei publice locale, noi, aleşii locali liberal-democraţi,

Ţinând seamă de interesele cetăţenilor Republicii Moldova, dreptul lor garantat în participarea şi soluţionarea treburilor publice, constatăm rolul substanţial exercitat de aleşii locali în reprezentarea comunităţilor,

Conştientizând diversitatea şi complexitatea problemelor cu care se confruntă fiecare cetăţean şi fiecare autoritate, în parte, conchidem, cu regret, existenţa încă, uneori, a intereselor personale şi de grup în detrimentul celor publice, aplicarea unui management defectuos la nivel local, caracterul exagerat al birocraţiei şi al corupţiei,

Fiind convinşi de necesitatea implementării unor reforme de dezvoltare şi aplicare a standardelor europene la nivel local, precum şi de responsabilitatea noastră în faţa cetăţenilor, realizăm necesitatea de a întreprinde acţiuni cu caracter fezabil şi solid,

Stabilind drept obiectiv conjugarea eforturilor, contribuţia comună întru înlăturarea obstacolelor de ordin conceptual, procedural şi de edificare a unui sistem de administrare locală eficientă,

Având drept temeiuri juridice prevederile Constituţiei Republicii Moldova, Carta Europeană a Autonomiei Locale, Legea privind descentralizarea administrativă, Legea privind administraţia publică locală,

Declarăm următoarele:

Autonomia locală este o verigă a democraţiei, iar administraţia publică locală reprezintă segmentul care urmează să promoveze insistent şi să adapteze acest principiu cerinţelor statului R. Moldova, precum şi prevederilor integrării europene şi euroatlantice,

Drept urmare, noi optăm pentru:

Noi, aleşii locali, ne exprimăm convingerea că doar o colaborare productivă dintre administraţia publică centrală şi administraţia publică locală poate asigura bunăstarea cetăţeanului, încrederea lui în viitorul de succes al Republicii Moldova.

Sursa: www.pldm.md

Încă un primar a aderat la PLDM Mesajul Fracţiunii PLDM cu ocazia Zilei Internaţionale a Păcii