Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Vlad Filat: Am avut ocazia să le explic liderilor europeni de ce ne dorim să fim parte a marii familii europene

|versiune pentru tipar||
PLDM / 18 octombrie 2012 | 
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Congresul Partidului Popular European şi Summit-ul şefilor de stat şi de guvern PPE a fost o bună oportunitate pentru consolidarea relaţiilor bilaterale, dar şi pentru promovarea obiectivului naţional al Republicii Moldova — integrarea europeană, a declarat astăzi, în cadrul unui briefing, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, premierul Vlad Filat.

“Am avut ocazia să le explic liderilor europeni de ce ne dorim să fim parte a marii familii europene. Noi nu avem nevoie de compasiune sau daruri. Ne-am propus să atingem obiectivul de integrare europeană, asumându-ne responsabilităţi şi criterii clare ce stau la baza construcţiei europene”, a spus preşedintele PLDM.

În context, Vlad Filat a specificat că a avut oportunitatea să se întâlnească cu liderii reformatori ai Europei, inclusiv cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, preşedintele României, Traian Băsescu, premierul polonez, Donald Tusk.

“Cu premierul român, Victor Ponta, am discutat despre construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni, care va demara în luna februarie a anului viitor şi va finaliza în noiembrie 2013. De asemenea, am pus la punct detalii privind interconexiunea reţelelor electrice ale Republicii Moldova şi României, care se încadrează perfect în acele proiecte complexe, ce vin să asigure securitatea energetică a ţării”, a menţionat Vlad Filat.

Liderul PLDM a punctat că realegerea lui Wilfried Martens, care este un foarte bun prieten al ţării noastre, în calitate de preşedinte al PPE, înseamnă că vom avea în continuare susţinerea necesară pentru a reuşi în realizarea demersului european al Republicii Moldova.

“Apartenenţa PLDM la marea familie politica a PPE aduce rezultate nu doar partidului, ci Republicii Moldova, în ansamblu. Vom folosi această unică posibilitate pentru ca ţara noastră să realizeze saltul calitativ spre modernizarea ţării şi avansarea Republicii Moldova pe calea de dezvoltare aleasă”, a spus Vlad Filat.

Preşedintele PLDM, premierul Vlad Filat a menţionat că Manifestul adoptat la Congresul PPE este expresia clară vizavi de procesul de extindere a UE. “PPE vede, în perspectivă, extinderea Uniunii Europene ca pe o soluţie pentru o mai multă Europă pe continentul european”, a afirmat Vlad Filat.

Sursa: www.pldm.md

Liliana Palihovici va participa la Congresul Organizaţiei de Femei a Partidului Popular European cu genericul “Primăvara arabă: rolul femeilor” Secretarii OT ale PLDM şi-au împărtăşit experienţa construcţiei de partid