Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Deputatul PLDM, Ion Ionaş a efectuat o vizită de lucru în raionul Basarabeasca

|versiune pentru tipar||
PLDM / 21 noiembrie 2012
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Pe data de 19 noiembrie, deputatul Ion Ionaş a efectuat o vizită de lucru în raionul Basarabeasca. Deputatul liberal democrat s-a întâlnit cu reprezentanţii Administraţiei Publice Locale, cu preşedintele interimar al r. Basarabeasca şi a participat la şedinţa Biroului permanent a Organizaţiei Teritoriale Basarabeasca a PLDM.

În cadrul vizitei de lucru, Ion Ionaş a avut o întrevedere cu primarul satului Abaclia, Victor Niculiţă, la care au discutat despre implementarea proiectului de aprovizionare cu apă şi canalizare a localităţii. Deputatul PLDM a spus că este necesar să fie create condiţii necesare pentru un trai decent.

Ion Ionaş s-a întâlnit şi cu preşedintele interimar al r. Basarabeasca, Gheorghe Cojoc, cu care a avut o discuţie pe marginea deblocării situaţiei politice locale şi convocarea şedinţei Consiliului raional pentru a putea examina problemele stringente din regiune.

La finalul vizitei în teritoriu, Ion Ionaş a participat la şedinţa Biroului permanent al OT Barabeasca a PLDM, la care au fost analizate atât problemele cu care se confruntă locuitorii din regiune, cât şi planul de acţiuni pentru perioada imediat următoare.

Sursa: www.pldm.md

Liliana Palihovici a participat la Forumul Naţional al Copiilor 2012 La Liceul “Mihai Eminescu” din or. Sângerei a fost instalată o tablă interactivă