Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Audieri publice asupra proiectului de lege al PLDM cu privire la oamenii de creaţie şi uniunile de creaţie

|versiune pentru tipar||
PLDM / 30 ianuarie 2013
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Deputaţii PLDM, membri ai Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, Chiril Lucinschi şi Ghenadie Ciobanu, au organizat audieri publice asupra proiectului de lege cu privire la oamenii de creaţie şi uniunile de creaţie. La audieri au participat preşedinţii şi reprezentanţii tuturor uniunilor de creaţie din Republica Moldova, precum şi deputaţi.

Autorii proiectului au vorbit despre necesitatea creării garanţiilor legale pentru asigurarea şi respectarea drepturilor sociale ale oamenilor de creaţie.

Ghenadie Ciobanu a menţionat că este necesară reglementarea detaliată a tot ce înseamnă fondarea şi activitatea uniunilor de creaţie, precum şi a asociaţiilor uniunilor de creaţie, astfel încât să fie păstrate şi dezvoltate tradiţiile artei naţionale.

Chiril Lucinschi a precizat că proiectul vizează în premieră categoria de liberi profesionişti (self employed artists, free lancers) şi sunt în conformitate cu recomandările UNESCO, ale Consiliului European al Artiştilor (ECA), ale Consiliului Europei, ale Tratatelor de la Maastricht şi Lisabona cu privire la procesul de creaţie, oamenii de creaţie şi dezvoltarea creativităţii.

Chiril Lucinschi a mai menţionat că acest proiect va contribui la îmbunătăţirea activităţii uniunilor de creaţie, care sunt parteneri strategici ai statului în procesul de implementare a programelor în domeniul culturii.

Reprezentanţii uniunilor de creaţie au remarcat faptul că aşteaptă o atenţie mai mare din partea statului, inclusiv la capitolul prevederi legislative. Aceştia au lansat mai multe propuneri, iar deputaţii au menţionat că ele urmează să fie transpuse în proiecte de legi.

Participanţii la şedinţă au mulţumit deputaţilor pentru interesul manifestat pentru artă şi suportul oferit oamenilor de creaţie, contribuind astfel la completarea patrimoniului naţional şi crearea imaginii culturii naţionale pe plan mondial.

Sursa: www.pldm.md

Valeriu Streleţ: Afirmaţiile liderului PD referitoare la faptul că PLDM ar intercepta convorbirile telefonice ale politicienilor din Republica Moldova sunt false Training despre proactivitate pentru liceenii din Clubul Youth 2.0