Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Participanţii la Academia Politică au devenit absolvenţi ai proiectului

|versiune pentru tipar||
PLDM / 6 aprilie 2013
Partidul Liberal Democrat din Moldova

La 3 aprilie, a avut loc sesiunea de înmânare a diplomelor la Academia Politică. Tinerii absolvenţi au primit certificate de participare la proiect. Odată cu absolvirea, aceştia şi-au luat angajamentul de a implementa propriul proiect, în decursul acestui an.

Fiecare participant a ţinut câte un discurs atunci când a primit diploma, cei mai mulţi menţionând creşterea profesională şi personală pe care au avut-o în timpul proiectului. George Mocanu, preşedintele Tineretului Liberal Democrat din Moldova şi deputat în Parlament, a reiterat importanţa implementării proiectelor individuale şi a relatat despre a doua ediţie a Academiei Politice, care va avea loc în 2013. Aceasta va fi organizată de absolvenţii actualei ediţii.

Mihaela Spătaru, vicepreşedinte TLDM şi coordonator al proiectului, a vorbit despre rezultatele proiectului şi despre implicarea fiecărui participant în cadrul acestuia.

Academia Politică este un proiect implementat de Tineretului Liberal Democrat din Moldova, cu suportul Fundaţiei Konrad Adenauer. Timp de 2 luni, în fiecare marţi, participanţii la Academia Politică au avut seminarii pe teme politice. Lectori au fost Tudor Deliu, deputat în Parlamentul RM, Vadim Pistrinciuc, consilier al prim-ministrului Vlad Filat, Dorin Recean, ministru de Interne, Maia Sandu, ministrul Educaţiei, Oleg Efrim, ministrul Justiţiei. În zilele de joi, tinerii şi-au dezvoltat abilităţile personale şi profesionale, având traininguri la diferite teme: leadership, managementul timpului, organizarea evenimentelor politice etc.

Prioritatea TLDM pentru tineri este investiţia în educaţie şi dezvoltare personală pentru a putea avea profesionişti care să-şi îndeplinească angajamentele luate faţă de cetăţeni.

Sursa: www.pldm.md

Liceenii din Youth Club 2.0 — în şedinţă de evaluare Valeriu Ghileţchi discută la Oslo despre depăşirea crizei economice