Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Ivan Ionaş dezminte acuzaţiile la adresa sa

|versiune pentru tipar||
PLDM / 8 aprilie 2013
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Deputatul PLDM, Ivan Ionaş dezminte acuzaţiile, vehiculate în presă, precum că ar fi încercat să obţină ilegal bani de la buget. Deputatul califică aceste învinuiri drept încercări ale unor concurenţi politici de a-l denigra.

În context, Ivan Ionaş precizează că după ce Consiliul raional Basarabeasca, în parteneriat cu BERD, a decis să demareze un proiect privind asigurarea cu locuinţe sociale a tinerilor specialişti sau a persoanelor social-vulnerabile, firma al cărei fondator este a prezentat consiliului o ofertă comercială.

Compania a propus comercializarea unui imobil cu o suprafaţă totală de 1330 m2, adică 18 apartamente în varianta albă, la preţul de 4,65 de milioane de lei inclusiv TVA, cu posibilitatea de a achitare în două rate.

Astfel, în anul 2013, Consiliul raional urma să achite 2,5 milioane lei, iar în anul următor cea de a două tranşă, adică 2,15 milioane lei.

De asemenea, deputatul califică drept neîntemeiate şi acuzaţiile precum că s-ar fi încercat falsificarea deciziei Consiliului raional.

Consiliul raional Basarabeasca nu a aprobat acest proiect şi tranzacţia nu a avut loc, respectiv acuzaţiile de trafic de influenţă sunt total nefondate.

Deputatul PLDM, Ivan Ionaş, solicită instituţiilor de drept să investigheze acest caz şi să prezinte opiniei publice concluziile de rigoare.

Sursa: www.pldm.md

Valeriu Ghileţchi discută la Oslo despre depăşirea crizei economice Vlad Filat este cel mai mediatizat politician după demiterea Guvernului