Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Deputaţii PLDM optează pentru un grad sporit de obiectivitate a CSM în procesul numirii în funcţie a magistraţilor

|versiune pentru tipar||
PLDM / 24 iunie 2013
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Deputaţii din fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova au elaborat un proiect de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii. Autorii proiectului propun ca înaintarea repetată a unei candidaturi la funcţia de judecător, preşedinte sau vicepreşedinte a instanţei judecătoreşti, în cazul în care Preşedintele Republicii Moldova nu a acceptat din start propunerea respectivă, să fie făcută cu votul unanim al membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

Modificările propuse au scopul de a asigura un grad sporit de obiectivitate a Consiliului Superior a Magistraturii în procesul numirii şi promovării în funcţie a magistraţilor. De asemenea, majorarea numărului de voturi pentru înaintarea repetată a aceluiaşi candidat va spori convingerea că numirea judecătorului se bazează pe criterii obiective şi meritocraţie.

În acelaşi timp, autorii proiectului recomandă stabilirea obligaţiei CSM de a motiva refuzurile sale în cazul examinării propunerilor Procurorului General de pornire a urmăririi penale împotriva judecătorilor.

Elaborarea şi adoptarea proiectului de lege rezultă din necesitatea ralierii mecanismului naţional de numire în funcţia de judecător, de preşedinte sau vicepreşedinte a instanţei judecătoreşti, la prevederile următoarelor acte internaţionale: Principiile fundamentale asupra independenţei sistemului judiciar, adoptate de cel de-al VII Congres al Naţiunilor Unite, Recomandarea (2010)12 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei din 17 noiembrie 2010 cu privire la judecători: independenţa, eficienţa şi responsabilităţile, Principiile de la Bengalore privind conduita judiciară şi Carta Europeană privind statutul judecătorilor.

Sursa: www.pldm.md

PLDM a marcat Ziua Suveranităţii Republicii Moldova Petru Ştirbate şi Ivan Ionaş — în Franţa