Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Vlad Filat a avut o întrevedere cu activul de partid din Căuşeni

|versiune pentru tipar||
PLDM / 5 iulie 2013
Partidul Liberal Democrat din Moldova

La 4 iulie, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat a avut o întrevedere cu activul de partid din raionul Căuşeni. La şedinţă au mai fost prezenţi preşedintele Organizaţiei Teritoriale (OT) Căuşeni a PLDM, preşedintele raionului, Ion Ciontoloi, primari, consilieri raionali, preşedinţi ai organizaţiilor primare. De asemenea, liderul PLDM s-a deplasat în satele Sălcuţa, Tocuz, Opaci, unde a discutat cu membrii de partid şi responsabilii de micro-sectorizare despre problemele cu care se confruntă.

La începutul şedinţei, Ion Ciontoloi a făcut o prezentare a realizărilor organizaţiei din ultima perioadă şi a vorbit despre planurile de viitor.

Liderul PLDM, Vlad Filat, a mulţumit membrilor liberal-democraţi pentru munca depusă în cadrul OT şi a menţionat că realizările sunt rodul implicării active pe parcursul celor aproape 6 ani de existenţă a partidului.

“PLDM este format dintr-o echipă puternică şi unită şi mă bucur că am reuşit să asigurăm în Republica Moldova o guvernare democratică. Acum este necesar să continuăm implementarea proiectelor demarate şi să proiectăm altele noi. Cetăţenii noştri merită condiţii decente de trai, iar noi trebuie să muncim, pentru ca să nu le zădărnicim aşteptările”, a spus Vlad Filat.

În cadrul şedinţei, liderul PLDM a felicitat primarul din satul Cârnăţenii Noi, Parascovia Antoniuc cu ocazia zilei de naştere. “Vă doresc multă sănătate şi cât mai multe realizări frumoase”, i-a urat Vlad Filat.

La sfârşitul şedinţei, liderul PLDM a înmânat carnete de partid membrilor liberal-democraţi.

Ulterior, Vlad Filat s-a deplasat în satul Sălcuţa, unde s-a întâlnit cu activul OP, consilieri locali, primari, membri de partid, responsabili de micro-sectorizare din satele Taraclia, Baimaclia, Coşcalia, Cîrnăţenii Noi şi Căinari.

În cadrul acestei întâlniri, au fost puse în discuţie cele mai stringente probleme cu care se confruntă cetăţenii, dar şi au fost identificare anumite soluţii de rezolvare.

Locuitorii din s. Sălcuţa au solicitat ajutor pentru acoperirea surpăturii de pământ cu o adâncime de 15 m şi o lăţime de 35 de metri, care este un permanent pericol pentru săteni, mai ales pentru copii. Vlad Filat a răspuns că va monitoriza soluţionarea acestei probleme grave.

Primarul satului Sălcuţa, Ion Novac a mulţumit liderului PLDM pentru suportul oferit în construcţia grădiniţei de copii, renovarea Casei de Cultură şi amenajarea terenului sportiv. “Toate proiectele frumoase s-au realizat cu suportul PLDM şi pentru acest lucru vă mulţumim. Împreună au făcut lucruri mari pentru satele noastre.

Vreau să vă asigur că proiectele care vor permite modernizarea localităţilor noastre nu se vor opri aici, ci vor continua”, a spus primarul.

După această întâlnire, liderul PLDM a mers în satul Tocuz, unde s-a întâlnit cu activul OP din satele Tocuz şi Ucrainca. Pe lângă întrebările care i-au fost puse lui Vlad Filat, au răsunat şi cuvinte de solidarizare cu ministrul Educaţiei, Maia Sandu, pentru organizarea examenelor de BAC. Profesorii din localitate l-au rugat pe preşedintele raionului Căuşeni, dar şi pe liderul PLDM, să îi ajute pentru a putea schimba geamurile la gimnaziul din localitate. La rândul său, Ion Ciontoloi a spus că, în scurt timp, Consiliul raional va aloca aproape 200 de mii pentru a fi efectuate aceste lucrări.

La sfârşitul întâlnirii, Vlad Filat a donat 20 de mii de lei pentru lucrările de reconstrucţie a bisericii din sat. “ Consider că în fiecare sat trebuie să existe o biserică, unde cetăţenii să poată veni să se roage. Voi încerca să mai identific surse financiare pentru a ajuta localitatea să finiseze construcţia bisericii”, a spus Vlad Filat.

După această întâlnire, Vlad Filat a mers în satul Opaci, grav afectat de ploile din ultimele zile. Liderul PLDM a promis că Guvernul va interveni prompt şi va ajuta cetăţenii care au avut de suferit în urma inundaţiilor.

De asemenea, s-au purtat discuţii cu privire la posibilităţile de renovare a clădirii Gimnaziului “Ion Ungureanu”, se care în prezent se află într-o stare dezastruoasă. Preşedintele raionului, Ion Ciontoloi, a promis că va încerca să identifice resurse financiare de la Consiliul raional pentru a schimba, cel puţin, acoperişul edificiului.

Vlad Filat, la rândul său, a promis să examineze situaţia şi să găsească soluţii, pentru ca la începutul noului an de studii, elevii să intre în clase renovate.

Sursa: www.pldm.md

Vlad Filat — în vizită la Tocuz şi Sălcuţa Vlad Filat a participat la lansarea volumului “Legătura de chei”