Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Mesajul preşedintelui Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, cu prilejul aniversării a 22-a de la crearea Armatei Naţionale

|versiune pentru tipar||
PLDM / 3 septembrie 2013
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Stimaţi militari ai Armatei Naţionale,
colaboratori şi conducători ai Ministerului Apărării,
veterani ai Forţelor Armate!

Acum, 22 de ani, în tânărul stat Republica Moldova era creată Armata Naţională, o structură absolut necesară, care a fost şi este garantul securităţii cetăţenilor Republicii Moldova. Atunci, Republica Moldova pornea pe o cale de dezvoltare absolut nouă — cea a democraţiei şi reformelor, o cale ce presupunea şi existenţa unor structuri de stat puternice, un rol important în acest sens revenindu-i Armatei Naţionale.

Chiar din primele zile de existenţă a statului nostru, Armata Naţională, dar şi Republica Moldova, în general, a trebuit să facă faţă unei provocări fără precedent — conflictul armat de pe Nistru. În acele zile grele pentru ţara noastră, soldaţii şi ofiţerii Armatei Naţionale, de rând cu colaboratorii organelor de interne, dar şi cu alţi cetăţeni, şi-au făcut cu cinste datoria, demonstrându-şi ataşamentul faţă de ţară, de popor. Ulterior, au urmat alte perioade importante, în care Armata Naţională şi-a dovedit eficienţa şi rolul de instituţie aflată 24 de ore din 24 în serviciul cetăţenilor.

Astăzi, Armata Naţională se află într-o amplă reformă. Noi tindem spre o armată modernă, profesionistă, capabilă să îndeplinească misiunile care-i revin conform Constituţiei. În atingerea acestor scopuri, mizăm pe calităţile militarilor moldoveni, care pe parcursul anilor au demonstrat că sunt cetăţeni destoinici şi, nu în ultimul rând, sunt militari profesionişti şi adevăraţi patrioţi.

Vreau să vă asigur şi cu această ocazie că cetăţenii Republicii Moldova apreciază la justa valoare meritul Dumneavoastră în apărarea şi consolidarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii statului nostru.

Din primele zile de existenţă a statului, v-aţi plasat în primele rânduri ale luptătorilor pentru libertate şi democraţie, făcându-vă, timp de peste două decenii, onest şi cu demnitate datoria de adevăraţi cetăţeni.

Aţi demonstrat prin fapte cele mai înalte calităţi morale şi profesionale, fiind un bun exemplu pentru întreaga societate şi, îndeosebi, pentru tânăra generaţie.

Cu prilejul aniversării a 22-a de la crearea Armatei Naţionale, vă aduc cele mai sincere felicitări şi urări de bine, sănătate, succese şi noi realizări. Vă doresc bunăstare, fericire şi prosperare Dumneavoastră şi familiilor Dvs.!

Vlad FILAT,
Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova

Sursa: www.pldm.md

Liberal-democraţii pe primele locuri în Top 50 Deputaţii PLDM monitorizează implementarea proiectului Parcul Ţaul