Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Deputaţii PLDM monitorizează implementarea proiectului Parcul Ţaul

|versiune pentru tipar||
PLDM / 5 septembrie 2013
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Pe parcursul zilei de 4 septembrie, deputaţii PLDM: Veaceslav Ioniţă, Iurie Chiorescu, Angel Agache, Alexandru Cimbirciuc şi Petru Vlah au întreprins o vizită de lucru în satul Ţaul, raionul Donduşeni.

Deputaţii s-au asigurat dacă lucrările de reabilitare a Parcului dendrologic Ţaul decurg în conformitate cu termenii stabiliţi.

Amintim că, după adoptarea de către Parlament, la 5 iulie 2013, a iniţiativei PLDM, care prevedea transmiterea parcului în gestiunea Primăriei din localitate, deputaţii liberal democraţi şi-au asumat angajamentul de a monitoriza calitatea lucrărilor de reabilitare a acestui monument istorico-arhitectural.

Primarul localităţii, Mitrică Andronii, a spus că totul decurge conform proiectului de reabilitare a patrimoniului istorico-arhitectural şi a menţionat în context că toate promisiunile şi angajamentele vor fi respectate.

Scopul final al proiectului în valoare de 23 milioane de lei este reabilitarea Conacului Pommer şi a drumului de acces la parcul din satul Ţaul, facilitând astfel includerea acestei zone în circuitele turistice atât naţionale, cât şi internaţionale. Acest lucru va contribui la atragerea investiţiilor în localitate, la crearea noilor locurilor de muncă şi sporirea veniturilor pentru administraţia publică locală.

Sursa: www.pldm.md

Mesajul preşedintelui Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, cu prilejul aniversării a 22-a de la crearea Armatei Naţionale PLDM a demarat consultări în problema finanţelor publice locale