Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Vlad Filat a avut o întrevedere cu Patriarhul Kiril

|versiune pentru tipar||
PLDM / 7 septembrie 2013 | 
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, ex-premierul Vlad Filat, a avut o întrevedere la Reşedinţa de Stat cu Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril, care se află în vizită în Republica Moldova.

Înaltul prelat a mulţumit pentru susţinerea acordată la organizarea vizitei şi a specificat că scopul principal al acesteia este să se roage pentru prezentul şi viitorul Moldovei.

Patriarhul Kiril a ţinut să accentueze că ţara noastră are profunde rădăcini ortodoxe, iar credinţa creştină a fost dintotdeauna valoarea spirituală cea mai de preţ a societăţii moldoveneşti.

Capul Bisericii Ortodoxe ruse şi-a exprimat încrederea că Republica Moldova va depăşi toate situaţiile dificile, pentru că este o ţară în care tradiţia creştină este păstrată şi promovată din generaţie în generaţie, pe ea se bazează trecutul, prezentul şi viitorul poporului moldovenesc multietnic.

“Mă voi ruga, împreună cu fraţii noştri, pentru binele şi prosperarea ţării Dumneavoastră. Eu iubesc mult Moldova şi sincer ţin la poporul ei”, a spus patriarhul.

Vlad Filat a mulţumit Patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril, pentru susţinerea şi aprecierea pe care o manifestă faţă de ţara noastră.

“Poporul moldovenesc este un popor cu tradiţii, un popor cu credinţă în Dumnezeu, ceea ce ne ajută să depăşim situaţiile dificile. Din aceste considerente, vizita Dumneavoastră este foarte importantă şi implică o puternică conotaţie spirituală”, a spus Vlad Filat.

Sursa: www.pldm.md

Liderul PLDM — în vizită de lucru în raionul Briceni Vlad Filat a participat la inaugurarea sistemului fotovoltaic la Institutul Oncologic