Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Vlad Filat a participat la aniversarea a 100 de ani de la înfiinţarea bisericii din s. Malcoci, Ialoveni

|versiune pentru tipar||
PLDM / 22 septembrie 2013
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Astăzi, 22 septembrie, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, a participat la serviciul divin festiv dedicat aniversării a 100 de ani de la crearea bisericii cu hramul “Sfinţii Arhangheli Gavriil şi Mihail” din satul Malcoci, raionul Ialoveni. La eveniment au mai participat deputaţii liberal-democraţi, Tudor Deliu şi Anatolie Dimitriu, precum şi enoriaşi din sat. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Înalt Prea Sfinţitul Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove.

ÎPS Vladimir a spus că pe parcursul a 100 de ani, biserica din sat a trecut prin multe greutăţi, dar cu suportul financiar al oamenilor de credinţă, lăcaşul sfânt este reparat, iar enoriaşii pot veni să se roage. “Vreau să aduc sincere mulţumiri părintelui Andrei, precum şi oamenilor de bună credinţă, pentru suportul oferit în renovarea acestui sfânt locaş. Este foarte plăcut să vezi asemenea oameni, precum Vlad Filat, vin la biserică şi se roagă împreună cu creştinii şi preoţii.”, a spus Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove.

Şi părintele Andrei Oistric, a mulţumit conducerii PLDM pentru susţinere la repararea pavajului din faţa bisericii, precum şi a unei porţiuni de drum. În semn de mulţumire pentru grija faţă de biserică, părintele i-a dăruit preşedintelui PLDM, Vlad Filat o icoană care să îi ocrotească familia. “Vreau să mulţumesc tuturor celor care nu şi-au cruţat puterile şi au lucrat pentru ca să ne putem bucura de această Sfântă Biserică, să intrăm în ea şi să ne plecăm genunchii spre a mulţumi lui Hristos pentru toate binefacerile pe care le revarsă asupra noastră, a păcătoşilor şi nevrednicilor”, a spus Andrei Oistric.

La rândul său, Vlad Filat a mulţumit preotului pentru darul oferit şi a spus că este onorat pentru că a contribuit la repararea lăcaşului sfânt. Or cetăţenii au nevoie să vină la preot după un sfat, să vină să se roage la biserică. Vlad Filat a donat o sumă de bani pentru efectuarea altor lucrări de reparaţie.

În cadrul slujbei, părintele Andrei Oistric a fost menţionat de Înalt Prea Sfinţitul Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove — înalta distincţie bisericească cu dreptul de a purta cruce cu pietre scumpe. De asemenea, Mitropolitul a înmânat diplome unui număr de ctitori, având în vedere eforturile depuse la renovarea Bisericii din satul Malcoci.

Sursa: www.pldm.md

Liderul PLDM: “Împreună vom reuşi să îndeplinim promisiunile asumate în faţa cetăţenilor” TLDM lansează a doua ediţie a Academiei Politice