Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Liderul PLDM, Vlad Filat l-a vizitat pe actorul Mihai Volontir

|versiune pentru tipar||
PLDM / 5 decembrie 2013
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, l-a vizitat pe actorul Mihai Volontir, care locuieşte în oraşul Bălţi. Liderul PLDM a fost însoţit de scriitorul Vladimir Beşleagă şi deputatul liberal-democrat Chiril Lucinschi.

Vlad Filat s-a interesat de starea sănătăţii actorului după ultimele intervenţii chirurgicale şi i-a înmânat un buchet de flori, dorindu-i însănătoşire grabnică şi să revină cât mai curând pe marele scene.

Vlad Filat i-a mulţumit lui Mihai Volontir pentru aportul său la dezvoltarea artei teatrale şi cinematografice, asigurându-l de susţinerea sa deplină în continuare.

Actorul Mihai Volontir a a spus că se simte mai bine şi a mulţumit preşedintelui PLDM pentru vizită.

PLDM menţionează că Mihai Volontir a fost decorat cu Ordinul Republicii, iar în anul 2000 a fost desemnat “Cel mai bun actor al secolului XX din cinematografia moldovenească”. Unul dintre cele mai strălucite roluri ale sale este cel din filmul “Întoarcearea lui Budulai”.

Sursa: www.pldm.md

Vlad Filat: Sunt sigur că Brigada “Fulger” va face faţă oricărei provocări Vlad Filat a discutat cu un grup de experţi străini