Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Vlad Filat a participat la deschiderea sălii de Judo la Centrul Sportiv din Costeşti

|versiune pentru tipar||
PLDM / 17 ianuarie 2014 | 
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a participat astăzi, 17 ianuarie, la deschiderea oficială a sălii de Judo din incinta Centrului Sportiv din satul Costeşti, raionul Ialoveni. La darea în exploatare au mai fost prezenţi preşedintele Federaţiei moldoveneşti de Judo, Veaceslav Manolachi, deputatul PLDM, Anatolie Dimitriu, antrenori şi sportivi.

Vlad Filat, care este şi preşedinte de onoare al Federaţiei de Judo, a menţionat că este foarte important ca tinerii să aibă condiţii optime pentru practicarea sporturilor.

“În acest caz concret este vorba despre o investiţie privată. Câţiva antreprenori au luat decizia să contribuie la dezvoltarea comunităţii lor, oferind generos acest spaţiu pentru antrenamentele de Judo. Cu cât mai mulţi copii şi tineri vor avea acces la activitate sportivă, cu atât mai sănătoasă va fi societatea noastră. Sportul în masă trebuie să fie un obiectiv strategic pentru dezvoltarea Republicii Moldova, pentru că aceasta înseamnă sănătate, disciplină, capacitatea de a lupta şi a învinge, în fine înseamnă o pregătire mai bună pentru viaţă”, a spus Vlad Filat la ceremonia festivă de inaugurare a sălii.

“Faceţi cât mai mult sport pentru că te ajută în multe situaţii din viaţă. Sunt sigur că satul Costeşti va oferi mulţi campioni”, a mai spus Vlad Filat.

Directorul Centrului sportiv, Veaceslav Ionaş, a precizat că pentru renovarea şi dotarea sălii cu echipament s-au investit 100 mii de euro. Copiii frecventează centrul gratuit, or prin decizia Consiliului local Costeşti, toate cheltuielile de întreţinere sunt achitate din bugetul local. “Prin sport, copiii noştri se vor forma ca personalităţi”, a menţionat Ionaş.

La rândul său, Veaceslav Manolachi a opinat că obiectivul de bază al Federaţiei de Judo este organizarea cluburilor sportive în toate satele mari din ţară. “Avem deja deschise peste 38 de cluburi sportive. Contribuţia Federaţiei de Judo pentru această sală este un set de tatami, în valoare de 14 mii de euro, şi echipament sportiv”, a spus Manolachi.

Deputatul Anatolie Dimitriu, preşedintele Organizaţiei Teritoriale Ialoveni a PLDM, a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în realizarea acestui proiect şi s-a arătat convins că mulţi copii vor alege să practice judo, având asemenea condiţii bune de antrenament.

În cadrul Centrul Sportiv de la Costeşti activează 3 secţii sportive: de taekwondo, frecventată de 30 copii; de fitness, în care se ocupă 50 persoane, şi judo — 50 persoane.

Tot astăzi, Vlad Filat a vizitat Liceul din Costeşti, unde îşi fac studiile 600 de elevi. Liderul PLDM a donat instituţiei 4 table interactive şi a promis câteva calculatoare şi imprimantă pentru sala de informatică.

Sursa: www.pldm.md

TLDM a sărbătorit Ziua Naţională a Culturii prin poezie Mulţi ani pentru Primul preşedinte al Republicii Moldova