Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Vlad Filat a avut o întrevedere cu Henri Malosse

|versiune pentru tipar||
PLDM / 21 februarie 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Astăzi, 21 februarie, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a avut o întrevedere cu preşedintele Comitetului Economic şi Social European (CESE), Henri Malosse. În cadrul întâlnirii au fost puse în discuţie situaţia social-politică din Republica Moldova, agenda europeană a ţării, precum şi evenimentele din Ucraina.

Vlad Filat i-a adus la cunoştinţă oficialului european despre campania de informare comună privind integrarea europeană a Republicii Moldova, lansată împreună cu colegii din coaliţia de guvernare.

“Am convenit să iniţiem această campanie de informare comună pentru a stopa minciuna şi manipularea din partea celor care doresc să deturneze cursul firesc de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Cetăţenii trebuie să obţină informaţie veridică despre procesul de apropiere cu UE, care sunt beneficiile de pe urma semnării Acordul de Asociere şi Liber Schimb, despre liberalizarea regimului de vize”, a menţionat Vlad Filat.

Henri Malosse şi-a exprimat disponibilitatea de a promova agenda europeană a Republicii Moldova şi a precizat că este dispus să ofere suportul necesar în desfăşurarea campaniei de informare.

“Suntem gata să vă oferim tot suportul logistic pentru organizarea acestei campanii. Trebuie să explicaţi cetăţenilor Republicii Moldova în termeni simpli care vor fi beneficiile aderării la UE. Sunt sigur că va fi o campanie de succes, deoarece sunteţi unul din cei mai puternici promotori ai vectorului european. Direcţia aleasă este una corectă şi va permite Republicii Moldova să se modernizeze şi să progreseze”, a spus Henri Malosse.

În cadrul întrevederii a fost discutată şi situaţia tensionată din Ucraina, Vlad Filat precizând că este inadmisibil să porneşti împotriva angajamentelor asumate în faţa cetăţenilor.

“Sper că înţelegerile la care vor ajunge politicienii vor umbri ostilităţile, iar societatea se va consolida. Este o lecţie ce ţine de responsabilitate, deoarece nu poţi să comercializezi pe sub masă interesul naţional. Pe noi ne leagă multe lucruri de Ucraina, în special pe dimensiunea interumană. Sper că vom rămâne parteneri în procesul de integrare a ţărilor noastre în Uniunea Europeană”, a spus Vlad Filat.

Henri Malosse este primul preşedinte al Comitetului Economic şi Social European care efectuează o vizită în Republica Moldova.

Sursa: www.pldm.md

Vlad Filat: Încă un proiect ambiţios este în fază de materializare Vlad Filat: Trebuie să fim recunoscători României pentru ajutorul oferit în modernizarea Republicii Moldova