Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Decizia Consiliului UE de anulare a vizelor este una salutară

|versiune pentru tipar||
PLDM / 14 martie 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Partidul Liberal Democrat din Moldova salută decizia Consiliului Uniunii Europene, reunit în formatul miniştrilor pentru transport, de a susţine propunerea Comisiei Europene de anulare vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova, posesori ai paşapoartelor biometrice.

Regimul de călătorii fără vize în Europa a fost una dintre priorităţile PLDM încă de la fondarea partidului şi reprezintă unul dintre cele mai mari succese în parcursul european al ţării noastre, o încununare a eforturilor constante depuse întru realizarea visului cetăţenilor Republicii Moldova de a circula liber în spaţiul comunitar. În acelaşi timp, procesul de liberalizare a vizelor ar fi decurs mult mai dificil fără suportul constant al partenerilor de dezvoltare, fără încurajarea lor şi deschiderea fără precedent demonstrată faţă de ţara noastră.

PLDM îşi exprimă ferma convingere că, odată cu liberalizarea regimului de vize şi semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, Republica Moldova va fi ancorată definitiv în spaţiul valorilor europene, ceea ce va face ireversibil procesul de integrare europeană.

Vlad Filat a salutat decizia Consiliului UE de anulare a vizelor

“Este o victorie a tuturor cetăţenilor! Încă un pas, încă puţin şi vom deveni cetăţeni europeni, liberi de a călători într-o Europă liberă. Încă un pas şi multe familii se vor reuni, iar copiii vor putea să îşi revadă părinţii”, astfel a comentat preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, decizia Consiliului Uniunii Europene, reunit în formatul miniştrilor pentru transport, de a susţine propunerea Comisiei Europene de a anula vizele pentru cetăţenii Republicii Moldova, posesori ai paşapoartelor biometrice.

Astfel, faza deliberativă a procedurii decizionale a UE privind liberalizarea regimului de vize a fost finalizată, urmând ca decizia să fie aprobată şi de preşedinţii Consiliului Uniunii Europene şi Parlamentului European.

Vlad Filat a ţinut să le mulţumească încă o dată colegilor şi tuturor celor care au contribuit la această victorie.

Negocierile privind liberalizarea regimului de vize au fost iniţiate în iunie 2010, Republica Moldova fiind prima ţară din cadrul Parteneriatului Estic care a întrunit toate condiţiile prevăzute în Planul de Acţiuni.

Sursa: www.pldm.md

Liliana Palihovici a apreciat efortul CoE în susţinerea dezvoltării democratice a Republicii Moldova Femeile din Criuleni s-au angajat să promoveze opţiune pro-europeană